Restrictii peste 8 ani

Restrictii peste 8 ani
  • Publicat:
  • Actualizat:

Presedinta Federatiei Romane de Baschet, Carmen Tocala a spus luni la Sibiu, cu numărul de jucători străini ce pot activa la o echipă din campionatul național de baschet atât la masculin cât și la feminin, nu va fi limitat prea curând. Totuși o restricție ar putea fi impusă în privința prezenței acestora în teren în timpul unui meci oficial. „Nu cred că mai devreme de 8 ani vom impune vreo restricție în privința numărului minim obligatoriu de jucătpri români pe teren și nici în ceea ce privește numărul celor străini. Există o propunere de a limita numărul maxim de jucători străini care pot fi folosiți la un meci. Vom analiza posibilitatea aceasta la ședința Biroului Federal din aceste zile de la Sibiu” a spus luni Carmen Tocală.

Adunare de președinți la Sibiu
La Sibiu sunt prezenți în aceste zile, până miercuri reprezentanții echipelor de primă ligă, care participă la Adunarea Generală a președinților cluburilor din Divizia A, unde ca punct principal pe ordinea de zi este discutarea despre sistemul competițional viitor și adoptarea unei strategii în privința campionatelor interne, evenimentul desfășurându-se la inițiativa Federației Române de Baschet.

Școală de arbitraj
Tocală crede că cluburile de baschet din România pun prea mare presiune pe cei desemnați să arbitreze partidele din campionatul intern. Cea care conduce baschetul românesc la nivel federal, a mai spus la Sibiu că s-a decis înființarea unei școli de arbitrii pentru a asigura schimbul de generații la acest nivel, lucru neglijat până acum. „Cluburile au foarte mult preocuparea de a studia și a manipula arbitrajul și asta nu e bine deloc. Legat de arbitrii în general, din păcate în ultimii 15 ani nu a mai fost promovat niciun arbitru și de aceea am înființat o școală de arbitraj la care ținta principală este selecția tinerilor începând de la vârsta de 16 ani” a mai spus Carmen Tocală

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Povestea care a făcut ocolul lumii. Ce au găsit părinții în camera fiicei lor, în locul în care micuța susținea că se află „un monstru”
Povestea care a făcut ocolul lumii. Ce au găsit părinții în camera fiicei lor, în locul în care micuța susținea…
Adrian Mititelu Jr. a ieșit din spital și nu a stat pe gânduri! Unde a fost surprins fiul patronului de la FCU Craiova
Adrian Mititelu Jr. a ieșit din spital și nu a stat pe gânduri! Unde a fost surprins fiul patronului de…
„A luat foc” Incident cumplit la câteva săptămâni de la decesul lui Mădălin, tânărul mort în accidentul din Deveselu
„A luat foc” Incident cumplit la câteva săptămâni de la decesul lui Mădălin, tânărul mort în accidentul din Deveselu
Cerințele suprarealiste ale tehnicianului dorit de Bayern Munchen
Cerințele suprarealiste ale tehnicianului dorit de Bayern Munchen
S-a transformat total după ce a fost diagnosticat cu cancer. Fostul prezentator i-a ȘOCAT pe toți cu prezența lui
S-a transformat total după ce a fost diagnosticat cu cancer. Fostul prezentator i-a ȘOCAT pe toți cu prezența lui
Lovitură devastatoare pentru Simona Halep
Lovitură devastatoare pentru Simona Halep
BANCUL ZILEI. Un dinamovist merge împreună cu câinele său într-un bar: - Dom’le, incredibil ce câine ai!
BANCUL ZILEI. Un dinamovist merge împreună cu câinele său într-un bar: - Dom’le, incredibil ce câine ai!
Cine sunt românii care trebuie să plătească 
Cine sunt românii care trebuie să plătească "taxa pe lux" pentru locuinţele şi maşinile pe care le deţin
RUINELE unui ORAȘ imens, găsite pe planeta Marte? Cercetătorii, ULUIȚI!
RUINELE unui ORAȘ imens, găsite pe planeta Marte? Cercetătorii, ULUIȚI!
Câți bani primește FCSB după ce a devenit campiona României! Suma uriașă pe care o poate încasa din competițiile europene
Câți bani primește FCSB după ce a devenit campiona României! Suma uriașă pe care o poate încasa din competițiile europene
Vești proaste pentru șoferi! Riscă amenzi de cinci ori mai mari. Greșeala care le poate goli buzunarele
Vești proaste pentru șoferi! Riscă amenzi de cinci ori mai mari. Greșeala care le poate goli buzunarele
O NOUĂ TAXĂ obligatorie în România. Trebuie să dai banii până pe 30 APRILIE
O NOUĂ TAXĂ obligatorie în România. Trebuie să dai banii până pe 30 APRILIE
A început livrarea pensiilor pe luna mai. Data exactă când intră banii pe card. Poșta Română a făcut anunțul
A început livrarea pensiilor pe luna mai. Data exactă când intră banii pe card. Poșta Română a făcut anunțul
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme
O româncă din străinătate gătește cu ce găsește la gunoi: „E mâna a doua pe gratis” VIDEO
O româncă din străinătate gătește cu ce găsește la gunoi: „E mâna a doua pe gratis” VIDEO
Care sunt talentele secrete ale Familiei Regale Britanice?
Care sunt talentele secrete ale Familiei Regale Britanice?
❗Greșeala pe care mulți o fac la schimbarea ULEIULUI mașinii ❗
❗Greșeala pe care mulți o fac la schimbarea ULEIULUI mașinii ❗
Cine a câștigat a 11-a gală Te cunosc de undeva!. Punctele concurenților de la canapea au decis echipa învingătoare
Cine a câștigat a 11-a gală Te cunosc de undeva!. Punctele concurenților de la canapea au decis echipa învingătoare