Inter este aproape de titlu

Între Inter și Roma au rămas nouă puncte, avantajul fiind de partea milanezilor. Duelul dintre cele două echipe a început prost, dar s-a terminat bine pentru gazde. Roberto Mancini nu i-a putut folosi pe Ibrahimovic, Cruz, Materazzi și Cordoba, pentru a-i numi pe cei mai importanți absenți ai campioanei. Dincolo, setea de răzbunare a acelui 1-4 din tur, dar și șansa de a reveni în lupta pentru titlu au adus viteză în atacul Romei. Capitolinii au condus jocul, golul venind logic. În minutul 38, Cassetti a centrat de pe dreapta, Totti i-a luat fața lui Chivu, simbolul romanilor deschizând scorul. Ghiuleaua lui Zanetti, de la 16 metri, din minutul 88, le-a oferit gazdelor egalul care-i apropie și mai mult de al 16-lea titlu. Distanța dintre principalele candidate la titlu e de nouă puncte. Inter are toate meciurile tari acasă, în timp ce Roma nu mai are decât două dueluri puternic, cu Milan și cu Lazio.
Inter este aproape de titlu

Între Inter și Roma au rămas nouă puncte, avantajul fiind de partea milanezilor.

Duelul dintre cele două echipe a început prost, dar s-a terminat bine pentru gazde. Roberto Mancini nu i-a putut folosi pe Ibrahimovic, Cruz, Materazzi și Cordoba, pentru a-i numi pe cei mai importanți absenți ai campioanei. Dincolo, setea de răzbunare a acelui 1-4 din tur, dar și șansa de a reveni în lupta pentru titlu au adus viteză în atacul Romei. Capitolinii au condus jocul, golul venind logic. În minutul 38, Cassetti a centrat de pe dreapta, Totti i-a luat fața lui Chivu, simbolul romanilor deschizând scorul. Ghiuleaua lui Zanetti, de la 16 metri, din minutul 88, le-a oferit gazdelor egalul care-i apropie și mai mult de al 16-lea titlu.
Distanța dintre principalele candidate la titlu e de nouă puncte. Inter are toate meciurile tari acasă, în timp ce Roma nu mai are decât două dueluri puternic, cu Milan și cu Lazio.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
  1. Nu folosiți cuvinte care să aducă o vătămare morală celorlalte persoane care comentează.
  2. Vă rugăm să faceți referiri doar la articolul în cauză și să nu folosiți un limbaj vulgar sau care să jignească.
  3. Nu sunt permise comentariile discriminatorii.
  4. Pentru protecția dumneavostră nu folosiți în comentarii informații personale.
  5. Daca aveți vreo plângere legată de administrarea siteului vă rugăm să trimiteți un mesaj la adresa de mail: [email protected]