Marea dorință a lui Gică Hagi! A rostit-o imediat după România – Polonia: „Asta vreau!”

„Regele” vrea că naționala să joace mai bine. FOTO Sportpictures

Gică Hagi (61 de ani) a dezvăluit ce își dorește de la echipa națională a României după victoria cu Polonia, scor 2-1, în Liga Națiunilor. 

Selecționerul nu vrea ca „tricolorii” să se mulțumească doar cu rezultatele pozitive, ci își propune să construiască o echipă care să domine adversarii, să aibă posesia mingii și să joace cu aceeași încredere pe care o avea Generația de Aur.

Gică Hagi vrea ca România să joace precum Generația de Aur

La conferința de presă de după partida de pe Arena Națională, Hagi a oferit două exemple din perioada în care evolua pentru România. Mai exact, meciul de pe Wembley, unde își amintește că naționala controla jocul prin posesie, și duelul cu Columbia, pe care îl consideră un adevărat reper pentru organizarea defensivă.

Hagi consideră că echipa națională are nevoie de obiective mult mai ambițioase. „Regele” își dorește ca România să ajungă să controleze partidele prin posesie, fără să renunțe la organizarea defensivă.

Astfel, fostul căpitan al Generației de Aur a amintit două dintre meciurile reprezentativei din perioada în care era jucător.

„E o victorie frumoasă, să nu exagerăm. E bună pentru încredere, pentru entuziasmul echipei naționale. Aveam nevoie de ea, eu și băieții.

Eu zic niște lucruri, poate exagerez, poate sunt prea optimist. Eu îmi propun lucruri mari. Vă amintesc ce am spus. Vrea ca echipa României să joace cum a făcut pe Wembley generația noastră, să aibă 70% posesie.

Defensiv, să joace cum a jucat România cu Columbia. Acestea sunt cuvintele mele, le-am spus, le mai spun o dată. Trebuie să ai viziune, să ne propunem să ajungem acolo, nu să ne fie teamă. E un proces, necesită timp, nu foarte mult”, a declarat Gică Hagi la conferința de presă.

Naționala României s-a impus în fața Poloniei prin golurile marcate de Alexandru Cicâldău, în minutul 68, și Dennis Man, în minutul 72. Polonezii au redus diferența prin Regula, în minutul 82, însă „tricolorii” au păstrat avantajul până la final.

Hagi i-a felicitat pe băieți

„Sunt fericit pentru băieți, aveam nevoie de această victorie, aduce încredere, entuziasm. Au jucat foarte bine, au făcut ambele faze, echipa a arătat bine de această dată.

Erau motivați și înainte. Acum au fost mai conectați, au stat mult mai bine în teren, faza defensivă au făcut-o bine spre foarte bine, am știut să atacăm.

Lucruri bune. Îmi aduc aminte de ce a fost în spate și e mai greu să vorbesc. O victorie frumoasă, putem începe să construim. Să construim mentalitate, jucători România are resurse destule. Trebuie să câștigăm, mergem în deplasare, sperăm să jucăm ca acasă”, a încheiat „Regele”.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
  1. Nu folosiți cuvinte care să aducă o vătămare morală celorlalte persoane care comentează.
  2. Vă rugăm să faceți referiri doar la articolul în cauză și să nu folosiți un limbaj vulgar sau care să jignească.
  3. Nu sunt permise comentariile discriminatorii.
  4. Pentru protecția dumneavostră nu folosiți în comentarii informații personale.
  5. Daca aveți vreo plângere legată de administrarea siteului vă rugăm să trimiteți un mesaj la adresa de mail: [email protected]