Gică Hagi a luat decizia peste noapte, după România – Polonia! Nimeni nu s-ar mai fi gândit la asta: anunțul FRF!

Sonia Baciu
Gică hagi a luat decizia după meciul cu Polonia. Foto: SportPictures

Gică Hagi (61 de ani) are motive de bucurie în cel de-al doilea mandat pe banca tehnică a echipei naționale. Selecționerul a lua decizia peste noapte, după România – Polonia, scor 2-1, de a oferi și suporterilor un moment de sărbătoare.

Federația Română de Fotbal (FRF) a făcut anunțul prin care fanii „tricolorilor” sunt invitați în cantomentul de la Mogoșoaia, unde vor avea parte de o sesiune de autografe, dar și de un antrenament cu public.

Gică Hagi, decizie pentru fanii „tricolorilor”

Gică Hagi a luat o decizie importantă pentru fanii „tricolorilor”, iar în ziua dedicată antrenamentului dinaintea ultimului meci din Liga Națiunilor, cel cu Bosnia, va permite accesul acestora la cantonamentul de la Mogoșoaia. Suporterii vor avea parte de o sesiune de autografe din partea „tricolorilor”, precum și acces la ședința de pregătire.

FRF a făcut anunțul acestei decizii, despre care susține că vine „ca urmare a faptului că la finalul meciului mulți suporteri au dorit autografe de la tricolori și nu toți au reușit să le obțină”.

Astfel, duminică, 15 noiembrie, suporterii vor avea ocazia să participe la o sesiunea de autograde înainte de antrenament. Accesul publicului, aproximativ 1.000 de persoane, se va face începând cu ora 17:15. La 17:30 este programată sesiunea de autografe, iar de la ora 18:00 va avea loc ședința de pregătire, la care copiii și însoțitorii acestora vor avea acces pentru 15 minute.

Suporterii interesați de oferta venită dinspre selecționer își pot rezerva accesul gratuit, pe site-ul bilete.frf.ro, începând cu ora 12:00.

Accesul în cantonamentul de la Mogoșoata se face „exclusiv pe baza aplicației mobile Bilete FRF”.

Potrivit FRF, „fanii vor avea posibilitatea să achiziționeze echipamente oficiale și alte produse dedicate echipei naționale de la magazinul Romania Store, amplasat la intrarea în baza de pregătire. În plus, cei prezenți vor avea parte și de alte suprize inedite”.

Hagi: „Trebuie să construim o mentalitate de învingător”

După succesul cu Polonia, Hagi a punctat că ceea ce îi lipsește echipei naționale a României este acea „mentalitate de învingător”, dar și că pentru asta este nevoie de multă muncă.

„Sunt fericit pentru băieți, aveam nevoie de această victorie, aduce încredere, entuziasm. Au jucat foarte bine, au făcut ambele faze, echipa a arătat bine de această dată.

Erau motivați și înainte. Acum au fost mai conectați, au stat mult mai bine în teren, faza defensivă au făcut-o bine spre foarte bine, am știut să atacăm.

Lucruri bune. Îmi aduc aminte de ce a fost în spate și e mai greu să vorbesc. O victorie frumoasă, putem începe să construim. Să construim mentalitate, jucători România are resurse destule. Trebuie să câștigăm, mergem în deplasare, sperăm să jucăm ca acasă.

Mental, nu ai ce să construieşti, v-am zis. România are resurse destule. Trebuie să construim o mentalitate de învingător, să ne placă să câştigăm.

Jucătorii au înțeles ce vreau și în vară. E un proces care trebuie urmat, e de muncă, vrem să ajungem sus, să facem lucruri frumoase”, a declarat Gică Hagi la Antena 1.

  • Meciul cu Bosnia este programat pe 17 noiembrie, de la ora 21:45 (ora României). Bosnia, care s-a impus în tur, cu 4-2, se află pe locul 2 în Grupa B4, cu 8 puncte, în timp ce „tricolorii” se mențin pe ultimul loc, cu cele trei puncte din victoria cu Polonia.
  • Liderul grupei este Suedia, cu 13 puncte.
Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
  1. Nu folosiți cuvinte care să aducă o vătămare morală celorlalte persoane care comentează.
  2. Vă rugăm să faceți referiri doar la articolul în cauză și să nu folosiți un limbaj vulgar sau care să jignească.
  3. Nu sunt permise comentariile discriminatorii.
  4. Pentru protecția dumneavostră nu folosiți în comentarii informații personale.
  5. Daca aveți vreo plângere legată de administrarea siteului vă rugăm să trimiteți un mesaj la adresa de mail: [email protected]