Primul fotbalist care a acceptat oferta lui Gigi Becali! Alesul lui Reghecampf semnează cu FCSB

Cristian Hitruc
Gigi Becali, patron FCSB. SURSĂ: Mediafaxfoto

Risto Radunovic (34 de ani) a ajuns la un acord verbal cu FCSB pentru prelungirea contractului, iar despărțirea de echipa lui Gigi Becali, care părea posibilă în urmă cu doar câteva zile, nu mai este luată în calcul de experimentatul fotbalist.

Jucătorul muntenegrean ar urma să rămână în lotul pregătit de Laurențiu Reghecampf și a fost stabilit și salariul pe care acesta îl va încasa la gruparea „roș-albastră”.

A acceptat oferta lui Gigi Becali

Risto Radunovic, fotbalist ajuns la vârsta de 34 de ani, mai are contract cu FCSSB până pe data de 31 decembrie 2026, dar negocierile dintre el și conducerea clubului au avansat în ultima perioadă.

Conform informațiilor publicat de jurnaliștii de la Trumedia, se pare că cele două părți au ajuns deja la o înțelegere verbală, iar următorul pas îl reprezintă stabilirea perioadei pentru care va fi semnal noul acord.

Sursa menționată mai sus mai precizează că Risto Radunovic ar urma să primească în continuare un salariu lunar de 20.000 de euro, același pe care îl încasează și în prezent de la Gigi Becali.

În privința duratei noului contract sunt luate în calcul două variante: prima presupune prelungirea pe încă un an, până pe 31 decembrie 2027, iar a doua înseamnă un acord valabil pentru un an și jumătate, până la finalul sezonului viitor.

De menționat este că revenirea lui Laurențiu Reghecampf pe banca tehnică a celor de la FCSB a schimbat situația fundașului muntenegrean. Înainte de acest moment, Radunovic nu mai era o prezență constată în primul 11, iar Gigi Becali avea de gând să renunțe la serviciile sale.

Revenirea lui Laurențiu Reghecampf la FCSB a schimbat situația fundașului muntenegrean. Înainte de venirea tehnicianului, Radunovic nu mai era o prezență constantă în primul 11, iar Gigi Becali lua în calcul să renunțe la serviciile sale.

Radunovic a devenit titular la FCSB

Risto Radunovic s-a consacrat în România pentru evoluțiile pe care le-a avut pe postul de fundaș stânga, dar Laurențiu Reghecampf a început să îl folosească la mijlocul terenului, ca închizător. Această mutare a venit chiar într-un moment în care fotbalistul părea că și-a pierdut locul de titular.

În mandatul lui Marius Baciu, evoluțiile lui Radunovic nu au fost cele mai convingătoare, iar muntenegreanul a ajuns să nu mai prindă minute.

Situația s-a schimbat și mai mult după accidentarea lui Siyabonga Ngezana. Sud-africanul nu a putut fi recuperat, iar locul său de pe lista jucătorilor străini a fost ocupat de Karlo Muhar.

Radunovic a primit o nouă șansă în partida cu FC Voluntari, când Reghecampf l-a folosit în fața apărării, iar prestația pe care a avut-o l-a convins pe antrenor, care a decis să îi ofere un loc de titular.

Gigi Becali s-a arătat și el mulțumit de fotbalistul în vârstă de 34 de ani și a precizat că acesta nu va mai fi scos din echipă.

„Acum, eu mi-am dat seama că Radunovic, la mijloc, îl înlocuiește puțin pe Tănase, pe Olaru. Avem o dirijare a echipei, o ordine, o disciplină a jocului. Dacă nu sunt el și Muhar acolo… Cine îl mai scoate pe Muhar? L-a scos că avea galben. Nu îl mai scoate nimeni nici pe Radunovic. Radunovic și Muhar. Nu există să mai joace altcineva acolo”, a declarat Gigi Becali.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
  1. Nu folosiți cuvinte care să aducă o vătămare morală celorlalte persoane care comentează.
  2. Vă rugăm să faceți referiri doar la articolul în cauză și să nu folosiți un limbaj vulgar sau care să jignească.
  3. Nu sunt permise comentariile discriminatorii.
  4. Pentru protecția dumneavostră nu folosiți în comentarii informații personale.
  5. Daca aveți vreo plângere legată de administrarea siteului vă rugăm să trimiteți un mesaj la adresa de mail: [email protected]