Jesus Owono (25 de ani) și-a aflat pedeapsa după ce l-a accidentat mortal pe Jesus de Miguel. Comisia de Disciplină din cadrul Federație de Fotbal a Spaniei a dat verdictul.
Tragedia s-a petrecut în meciul CD Tenerife – FC Andorra din etapa cu numărul 12 a ligii secunde, scor 2-2. Portarul oaspeților l-a lovit cu genunchiul în piept, încercând să degajeze mingea aflată la centrul terenului.
În urma impactului, atacantul a rămas inert pe gazon. Staff-ul medical i-a acordat îngrijirile necesare, după care s-a luat decizia de a fi transportat de urgență la spital, dar a doua zi a încetat din viață.
După o amânare, membrii Comisiei de Disciplină au pronunțat sancțiunea în cazul care a cutremurat întreaga lume a fotbalului. Jesus Owono va rata următoarele 12 meciuri ale echipei.
„Evaluarea conduitei care face obiectul prezentului dosar trebuie să pornească de la faptele menționate în mod expres în raportul de arbitraj, în care se consemnează că jucătorul a fost eliminat pentru «a lovi brusc un adversar cu piciorul ridicat, folosind forță excesivă, în timp ce mingea era disputată».
Însăși descrierea arbitrului permite constatarea gravității deosebite a acțiunii, atât prin modul în care a fost executată, cu piciorul ridicat, cât și prin violența impactului și, mai ales, prin folosirea unei forțe pe care arbitrul o califică în mod expres drept excesivă, în timp ce mingea era disputată. La acestea se adaugă faptul că jucătorul afectat a avut nevoie de îngrijiri medicale pe teren și ulterior a fost scos cu targa, circumstanțe consemnate, de asemenea, în raportul de arbitraj.
Având în vedere natura conduitei descrise și circumstanțele existente, considerăm că faptele constituie o abatere gravă prevăzută la articolul 102 din Codul Disciplinar al Federației Spaniole de Fotbal, a cărei gravitate deosebită justifică aplicarea sancțiunii în cuantumul maxim, respectiv 12 meciuri de suspendare”, au fost motivele expuse de organismul aflat în subordinea Federației.
La câteva zile după accidentarea care i-a produs decesul lui Jesus de Miguel, goalkeeperul formației patronate de Gerard Pique și-a exprimat profundul regret, transmițând, totodată, condoleanțe familiei îndurerate. De asemenea, a ținut să precizeze că va suporta consecințele faptelor sale.
„Acestea sunt cele mai dificile zile din viața mea. Îmi este greu să găsesc cuvintele și îmi este foarte greu să asimilez tot ce s-a întâmplat. Simt o durere enormă pentru pierderea lui Jesus. Mă gândesc la el, la familia lui și la toți oamenii care l-au iubit.
Știu că vor fi multe probleme de abordat, voi înfrunta orice urmează. Dar chiar acum, sincer, nu mă pot gândi la nimic altceva decât la Jesus și la durerea pe care o resimt. Odihnește-te în pace, Jesus”, a scris Jesus Owono.