Finanțatorul de la FC Botoșani, Valeriu Iftime (66 de ani), a transmis, mai în glumă, mai în serios, că rivalul de la FCSB, Gigi Becali (68), nu îi mai este prieten.
În ultimii ani, cei doi au discutat direct, în repetate rânduri, despre transferuri. Totodată, Iftime și Becali s-au „înțepat” în presă, de la distanță, lansând numeroase declarații contondente.
FC Botoșani a expediat mai mulți jucători la FCSB în precedentele ferestre de mercato. De exemplu, fundașul central Joyskim Dawa (30) intră în această ecuație. Camerunezul a ajuns la FCSB în vara anului 2022, Gigi Becali trimițând, la acea vreme, 350.000 de euro la Botoșani pentru parafarea transferului.
În contextul raporturilor existente, Valeriu Iftime, recent implicat într-o situație curioasă, totul având legătură cu firma Elsaco Solutions, l-a analizat pe miliardarul care dictează mersul lucrurilor în cadrul clubului bucureștean.
L-a numit „tovarăș de convorbire” pe Gigi Becali, a spus că între ei există o doză de respect și a conturat un portret interesant.
„Domnul Becali este un tovarăș de convorbire. Când are mici interese, are o știință teribilă de a te descoase, de a intra în sufletul tău. Nu am mai vorbit de mult timp. Dacă nu am jucători de vândut, nu mai e prieten cu mine (n.r. – râde).
Există un respect față de dumnealui. Nu sunt de acord cu politica lui din fotbal, dar are zona asta umană și de bunătate, pe care mulți nu o au.
În relația cu dumnealui, cred că, dintr-o convorbire de jumătate de oră, 12 minute râdem. E bine să intrăm în zona asta frumoasă, nu să ne contrăm. Cu domnul Becali, dacă te contrezi, ai pierdut. Închide imediat! E încăpățânat și e și dur.
Când negociam cu dumnealui, îl lăsam pe el să aleagă: «Cât vreți dumneavoastră». Niciodată nu am cerut mai mult”, a devoalat Valeriu Iftime, citat de fanatik.ro.
Întrebat ce speranțe are pentru sezonul competițional 2026-2027, liderul PNL Botoșani a adus în discuție calificarea în play-off-ul principalei întreceri interne.
/https%3A%2F%2Fwww.prosport.ro%2Fwp-content%2Fuploads%2F2026%2F11%2Ffc-botosani-otelul-04-1400x933.jpeg)
Imagine din meciul FC Botoșani – Oțelul Galați. Sursa foto: SPORT PICTURES
„Să știți că eu cred în play-off. Echipa asta de la Botoșani are foarte multă creativitate, iar Croitoru, în speță, la fel. E adevărat că îmi spune foarte multe scuze: «Nea Valeriu, nu am avut aia, nu joacă Ongenda, nu joacă altul».
Cu el vorbesc des, îl întreb eu ce face, cum e. Mă interesează foarte mult atmosfera de acolo. El, la un moment dat, când a plecat de la mine, levita, era un fel de guru. Se uita la mine ca la un pigmeu.
Mi-a zis mereu: «Domnule Iftime, sunteți singurul om pe care îl respect». Încerc să-l aduc în zona asta, să vedem cum vorbește, cum se adresează presei. El era foarte dur cu presa, el în Botoșani nu are prieteni în presă”, a adăugat Valeriu Iftime.
În clipa de față, după 15 etape scurse din sezonul regulat, FC Botoșani ocupă locul 12 în clasamentul Superligii. Echipa roș-alb-albastră a acumulat 15 puncte. Rămâne de văzut dacă botoșănenii vor intra în play-off.