Mânia lui Gigi Becali l-a trimis la munca de jos, dar Lucian Filip a acceptat oferta!

Lucian Filip, vizat de „revoluția” lui Gigi Becali. Sursa foto: SPORT PICTURES

„Curățenia” făcută de către Gigi Becali (68 de ani) la FCSB a produs „victime”, iar numele lui Lucian Filip (36) este trecut pe această listă.

Latifundiarul din Pipera a renunțat la serviciile fostului fotbalist Florin Cernat (46), care ocupa scaunul directorului sportiv. Totodată, Gigi Becali l-a convins pe Mihai Pintilii (42) să facă parte din staff-ul „principalului” Laurențiu Reghecampf (51), iar Mihai Stoica (61) nu mai pare sigur de viitorul său în cadrul clubului, după ce a bifat transferuri nereușite.

Gigi Becali l-a „retrogradat”, iar „secundul” Lucian Filip a acceptat să fie tehnician principal la formația a doua a roș-albaștrilor

Miliardarul care dictează mersul lucrurilor la FCSB va continua să se comporte precum stăpânul absolut. Deciziile cu privire la transferuri nu vor mai fi luate fără ca el să fie consultat înainte.

În plus, Gigi Becali a adoptat măsuri la nivelul staff-ului tehnic, Lucian Filip și Alin Stoica fiind îndepărtați. Primul antrenor menționat ia calea formației secunde de la FCSB.

Ex-mijlocașul defensiv cu peste 180 de meciuri în echipamentul trupei din Capitală, Lucian Filip, a fost pus în fața faptului împlinit.

Lucian Filip. Sursa foto: SPORT PICTURES

Lucian Filip. Sursa foto: SPORT PICTURES

El nu a avut nevoie, însă, de prea mult timp pentru a înainta un răspuns, iar sursele Digi Sport au arătat că acesta va fi „principal” la FCSB 2.

Mihai Stoica a plecat în pelerinaj

„Revoluția” lui Gigi Becali a căpătat accente dramatice. Situația a devenit complicată pentru mai mulți oameni aflați în interiorul grupării din Capitală, printre care se numără Lucian Filip și președintele Consiliului de Administrație, Mihai Stoica.

Mâna dreaptă a lui Becali a simțit că e cazul să se detașeze de această poveste, plecând în pelerinaj, în Bucovina.

„El nu va mai conduce, nu mai conduce MM. Dacă el îmi spune că vrea să plece, nu-i accept demisia. El a greșit, dar nu-l las în bătaia puștii.

Rămâne prietenul meu, rămâne în club. Nu mi-a răspuns la telefon, chiar mă miram, dar e plecat cu starețul și cu niște părinți în Bucovina, la un pelerinaj”, a dezvăluit „Războinicul Luminii”.

Un fapt este incontestabil: Mihai Stoica a ajuns la capătul răbdării. „Pentru mine, ar fi o foarte mare eliberare să nu mă mai ocup de transferuri. Gigi va decide. Nu vedem la fel”, a declarat acesta, în urmă cu doar câteva zile.

În concluzie, Gigi Becali a început să opereze modificări semnificative la FCSB, din dorința de a vedea partea sportivă redresată. O nouă prezență în play-out-ul principalei competiții interne ar fi cu adevărat devastatoare pentru el.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
  1. Nu folosiți cuvinte care să aducă o vătămare morală celorlalte persoane care comentează.
  2. Vă rugăm să faceți referiri doar la articolul în cauză și să nu folosiți un limbaj vulgar sau care să jignească.
  3. Nu sunt permise comentariile discriminatorii.
  4. Pentru protecția dumneavostră nu folosiți în comentarii informații personale.
  5. Daca aveți vreo plângere legată de administrarea siteului vă rugăm să trimiteți un mesaj la adresa de mail: [email protected]