Gabi Balint: „Reghecampf l-a dat în primire pe Mihai Stoica!”

FOTO Sport pictures

E scandal cât casa la FCSB, iar Gabi Balint crede că Laurențiu Reghecampf ar fi fost artizanul conflictului dintre Meme Stoica și Gigi Becali.

Patronul FCSB „a dat milităria jos din pod” după ce a aflat că la echipă ar fi doi patroni. A decis să îi ia din atribuțiuni lui Mihai Stoica (61 de ani) și a concediat dintre apropiații acestuia. Un fost internațional român lansează o ipoteză șocantă care îl are în vedere pe actualul antrenor al roș-albaștrilor.

Gabi Balint, despre situația tensionată de la FCSB: „Nu mă așteptam la asta”

Laurențiu Reghecampf (51 de ani) a revenit la FCSB chiar în pauza internațională. A condus echipa vreme de șase meciuri înainte ca tensiunile să ajungă la cote maxime. Gigi Becali a început să îl facă praf pe Mihai Stoica pentru mutările din ultimele perioade de mercato dar și pentru degringolada de la baza din Berceni.

Potrivit fostului atacant al Generației de Aur, din cauza lui Reghecampf ar fi scăpat lucrurile de sub control la FCSB. Reghecampf nu ar fi fost mulțumit de statutul lui Mihai Stoica și ar fi discutat cu patronul despre problemele pe care le-a găsit aici.

„Este clar. Pentru mine, o surpriză este Reghe, care l-a dat în primire. Nu mă așteptam, la cât de frumos a vorbit MM despre el. Practic, l-a dat în primire. Știți voi mai bine, nu ați auzit? Că, de fapt, de acolo a plecat totul.

Dacă erau bisericuțe, trebuiau rezolvate acolo, între ei. El trebuia să colaboreze cu MM. Au făcut-o și înainte, credeam că o vor face bine și acum. El plătește, este clar. Rămâne la club fără să facă nimic, el decide.”, a declarat Balint, la Digi Sport.

Decizie drastică luată de Becali: „L-am retrogradat”

Patronul FCSB a ieșit la atac în ultimele zile și a făcut prăpăd cu proprii angajați. Mihai Stoica a fost arătat cu degetul pentru dezastrul de la echipă și transferurile ratate.

„Trebuia să iau niște măsuri fără precedent. Trebuia să țin cont de unde s-au întâmplat toate astea. De la conducere, nu? De unde e conducerea? De la mine. Eu sunt vinovat, eu, idiotul. Nu mai vreau să fiu idiot și m-am deșteptat. Mi-am dat seama că am dormit ca prostul și am luat măsurile astea. O să mai fie.

M-ați înțeles? O să mai fie schimbări. O să mai fie unele care nu afectează echipa mare, pe la academie o să mai fie. Nu oameni care cer bani de la părinți, nu un antrenor care i-a dat o palmă unui copil. Nu, astea nu au afectat echipa mare. Bine, având în vedere că s-a întâmplat asta, e și din cauza celor care conduc acolo. Ei ar fi trebuit să supervizeze treburile astea.

Mihai Stoica nu este vizat, dar nu va mai conduce el. Nu mai conduce el. Dacă spune că vrea să plece, nu îi accept demisia.”, a transmis latifundiarul din Pipera, potrivit sursei enunțate mai sus.

Momentan, nu a venit și o replică din partea administratorului special al roș-albaștrilor. Este plecat în pelerinaj în Bucovina și nu a mai răspuns nimănui în ultimele 48 de ore.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
  1. Nu folosiți cuvinte care să aducă o vătămare morală celorlalte persoane care comentează.
  2. Vă rugăm să faceți referiri doar la articolul în cauză și să nu folosiți un limbaj vulgar sau care să jignească.
  3. Nu sunt permise comentariile discriminatorii.
  4. Pentru protecția dumneavostră nu folosiți în comentarii informații personale.
  5. Daca aveți vreo plângere legată de administrarea siteului vă rugăm să trimiteți un mesaj la adresa de mail: [email protected]