Nicușor Dan, președintele României, a promulgat legea ce îi vizează pe jucătorii de legendă ai Stelei din 1986, care au cucerit Cupa Campionilor Europeni.
ProSport a publicat în EXCLUSIVITATE încă de pe 1 mai 2026 detalii inedite despre proiectul legislativ menit să completeze Legea nr. 118/2002 pentru acordarea indemnizației de merit.
Jucătorii din generația Steaua 1986, care au cucerit Cupa Campionilor Europeni, au toate motivele de bucurie, după ce șeful statului a promulgat legea care vizează acordarea indemnizației pe care o merită cu prisosință.
ProSport a scris în premieră încă de pe 1 mai 2026 despre proiectul legislativ menit să completeze Legea nr. 118/2002.
„Decret privind promulgarea Legii pentru modificarea și completarea Legii nr. 118/2002 pentru instituirea indemnizației de merit (PL-x 598/2026)”, anunță Administrația Prezidențială
Preşedintele Nicuşor Dan i-a decorat în 2026 pe componenții echipei de fotbal a Clubului Sportiv al Armatei „Steaua” care au câştigat Cupa Campionilor Europeni la Sevilla pe 7 mai 1986
„Preşedintele Nicuşor Dan a conferit Ordinul Naţional „Pentru Merit” în grad de Cavaler domnului Balint Gavril Pele-Gavril, domnului Belodedici Petru Miodrag, domnului Bölöni Ştefan Ladislau, domnului Bumbescu Mihai Adrian-Doru, domnului Iordache Constantin Vasile, domnului Iovan Pavel Ştefan, domnului Lăcătuş Mihai Marius, domnului Majearu Mihai Mihail, domnului Marinescu Mircea Ştefan-Florentin, domnului Petcu Chirea Ştefan, domnului Pistol Constantin Constantin, domnului Piţurcă Petre Victor, domnului Radu Dumitru Marin, domnului Stîngaciu Costică Dumitru, domnului Stoica Gheorghe Tudorel şi domnului Weiszenbacher Ernestin Anton”, anunţa atunci Preșidenția.
Foștii componenți ai Stelei urmează să primească lunar o sumă de aproximativ 6.000 de lei, în semn de recunoștință pentru marea performanța obținută în 1986.