„Gigi Becali vrea să-l forțeze pe Mihai Stoica să plece”. Costi Mocanu știe mutarea decisivă: „Aduce un antrenor care începe cu Ș”

Mihnea Tălău
Becali ar fi determinat să îl facă pe Meme Stoica să plece de la FCSB. Sursa: Sport Pictures

Costi Mocanu (57 de ani), comentator TV și jurnalist sportiv, aruncă bomba. Finanțatorul FCSB Gigi Becali îl vrea plecat de la club pe președintele Consiliul de Administrație, Mihai Stoica.

Mai mult, el a lăsat să se înțeleagă și care ar fi numele care ar putea veni la FCSB. Oricum, Becali este hotărât ca în această iarnă să schimbe din temelii și echipa, anunțând aducerea mai multor jucători.

„Sunt acțiuni prin care vrea să-l forțeze pe Stoica să plece

Înfrângerea din ultima etapă 0-1 pe teren propriu în fața Corvinului a tulburat apele la FCSB. Mutările de ultimă oră confirmă planului lui Gigi Becali de a efectua schimbări la toate nivelele la club.

„Becali zice că nu are nimic cu Mihai Stoica și că-l vrea în continuare alături de el. În realitate, tot ce face la club în orele astea sunt acțiuni prin care vrea să-l forțeze pe Stoica să plece. Si n-ar fi de mirare ca următoarea mutare să fie aducerea singurului antrenor care l-a făcut pe Draguș sa dea goluri în ultimii 7 ani. Începe cu «Ș».

Amuzant e ca Becali a fost tare încurcat de victoria cu Rapid, prea a jucat bine Boutoutaou și nu i-a dat voie sa-și arate «stăpânirea»”, a scris Costi Mocanu pe pagina sa de Facebook.

„Ș” invocat de Costi Mocanu pentru banca tehnică este cel mai probabil Marius Șumudică, cel care a colaborat în Turcia cu Drăguș, chiar cu deosebit succes. Situația lui „Șumi” la CFR Cluj este incertă, el amenințând că în cazul în care ardelenii vor fi depunctați cu trei puncte, va pleca imediat.

Gigi Becali hotărât să facă ample schimbări

Patronul FCSB a făcut deja primele mutări. S-a renunțat la Florin Cernat, însărcinat cu scoutingul, dar și la Alin Stoica, antrenor secund. Mihai Pintilii și Costin Curelea sunt anunțați a fi noii secunzi ai lui Laurențiu Reghecampf. Costin Curelea este fostul selecționer al României U21, criticat vehement de Mihai Stoica în urma „episodului Ibiza”, când înainte de meciul Spania U21 – România U21 pierdut de „tricolorii mici” cu un rușinos 7-1, el a participat la un o petrecere de pomină organizată de Nicu Gheară la Ibiza.

Și la nivelul lotului de jucători Gigi Becali anuntă mari schimbări. El a spus că doar opt jucători din lotul actual vor avea garantate locurile în echipă de acum înainte și că în iarnă va face cel puțin 5-6 transferuri.

La finalul turului, FCSB ocupă locul 8, cu 21 de puncte, la trei puncte de zona play-off și a pierdut ultimele trei meciuri, fără gol marcat.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
  1. Nu folosiți cuvinte care să aducă o vătămare morală celorlalte persoane care comentează.
  2. Vă rugăm să faceți referiri doar la articolul în cauză și să nu folosiți un limbaj vulgar sau care să jignească.
  3. Nu sunt permise comentariile discriminatorii.
  4. Pentru protecția dumneavostră nu folosiți în comentarii informații personale.
  5. Daca aveți vreo plângere legată de administrarea siteului vă rugăm să trimiteți un mesaj la adresa de mail: [email protected]