Bănel Nicolita (41 de ani) și-a amintit de momentul în care a ajuns să semneze cu FCSB și a dezvăluit că nu a stat deloc pe gânduri și că a acceptat propunerea care i-a fost făcută fără să se uite pe contract.
Fostul internațional român a dezvăluit și ce salariu i-a oferit latifundiarul din Pipera în momentul în care l-a transferat de la Politehnica Timișoara, în anul 2005.
În luna ianuarie a anului 2005, Bănel Nicoliță era transferat de FCSB de la Politehnica Timișoara, în schimbul sumei de aproximativ 350.000 de euro. Fostul internațional român își amintește și acum cu plăcere de acel moment și a dezvăluit cum au decurs negocierile cu echipa din Capitală.
Acesta a povestit că a semnat contractul fără să știe măcar ce conținea și a dezvăluit că a avut emoții uriașe în momentul în care a aflat că va evolua pentru gruparea „roș-albastră”.
„(Dar contractul cu Steaua?) Nici nu am știut ce am semnat. (Știu că nu i-ai răspuns lui Meme) Nu i-am răspuns asta. Am crezut că face caterincă. După aia, mi-a confirmat patronul: «Vezi că te sună Meme» și i-am răspuns. Când am ajuns acolo, Meme mi l-a dat pe Mirel (n.r. Rădoi), era căpitanul echipei.
Zic: «De-abia aștept să ajung la voi, o să dau tot ce e mai bun». Nu mai puteam, tremuram. nici nu puteam să vorbesc. Oamenii m-au întrebat: «Ești mulțumit? Vrei ceva? Vrei ceva la semnătură?» Am zis: «Nu mai, plec». Eu nici nu știu ce am semnat”, a declarat Bănel Nicoliță, la podcast-ul lui Silviu Tudor Samuilă.
Bănel Nicoliță a povestit că a acceptat să semneze cu echipa lui Gigi Becali pentru un salariu lunar de 5.000 de euro. Suma pe care fotbalistul o primea în cont a crescut la aproximativ trei ani distanță.
Totodată, fostul internațional a vorbit și despre primele pe care latifundiarul din Pipera le plătea și a spus că a primit aproximativ 130.000 de euro pentru evoluțiile din UEFA Champions League.
„Aveam 5.000 salariu când am semnat cu ei. ăla a fost contractul. După meciul cu Galatasaray din 2008-2009 mi-a făcut (n.r. mărit) salariul. (Și prima cea mai mare de Champions League cât a fost?) 150.000 sau 130.000, nu mai știu exact, atunci, cu Galatasaray”, a mai povestit Bănel Nicoliță, conform sursei menționate anterior.
Bănel Nicoliță s-a despărțit de echipa patronată de Gigi Becali în vara anului 2011, când a fost transferat în Franța, la St. Etienne.