Echipa de handbal feminin CSM București a pierdut de o manieră rușinoasă pe terenul lui Brest, în etapa a 7-a din Champions League.
„Tigroaicele” au cedat categoric în Franța, scor 25-40, și au bifat cu această ocazie cel mai drastic eșec din istoria participărilor în această competiție.
Echipa finanțată de Primăria Capitalei s-a făcut de râs în Franța, pe terenul lui Brest, runda a șaptea din Liga Campionilor. Bilanțul în grupă indică acum trei victorii și patru eșecuri!
CSM București a înregistrat cea mai dură înfrângere suferită în cea mai prestigioasă competiție intercluburi a Europei. Ultima data de pe 25 ianuarie 2020, când CSM ceda la zece goluri diferență în deplasare cu Ferencvaros, scor 23-33 (10-19).
Principalele marcatoare au fost Mairot 9 goluri, Ondono 6, Lott 6, pentru gazde, respectiv Maslova 8, Friis 7, pentru CSM Bucureşti.
După acest rezultat, vicecampioana României rămâne pe locul 4 cu 6 puncte acumulate, la 6 puncte de liderul Ferencvaros. CSM Bucureşti a obţinut până acum următoarele rezultatele: 37-29 cu Krim Ljubljana, 36-26 cu Buducnost 36-26, 32-25 cu Borussia Dortmund, 23-24 cu FTC Budapesta, 34-31 cu Team Esbjerg şi 22-30 cu Sola HK.
Tot sâmbătă s-a mai jucat partida dintre Krim – Sola HK, scor 22-29. Duminică se joacă Team Esbjerg – FTC Budapesta şi Borussia Dortmund – Buducnost.
Pe 15 noiembrie, echipa antrenată de Bojana Popovici are posibilitatea să-și ia revanșa acasă cu Brest Bretagne Handball.
Primele două echipă din grupă se califică direct în sferturile de finală, în timp ce echipele de pe locurile 3-6 din fiecare grupă vor evolua în faza play-off (tur/retur)
Toate echipele calificate vor accede în ferturile de finală și vor lupta pentru Final Four (29-30 mai 2027).
La Turneul Final Four din 2026, CSM Bucureşti a obţinut medalia de bronz, în timp ce Metz Handball a ridicat trofeul suprem.