Florinel Coman a marcat pentru Al-Gharafa chiar în ziua în care Gică Hagi l-a anunțat că va face parte din lotul echipei naționale a României, pentru meciurile din noiembrie, cu Polonia și Bosnia.
Fotbalistul în vârstă de 28 de ani a fost titular și a deschis scorul în partida cu Al Duhail, dar acest lucru nu a fost suficient pentru Al Gharafa, care a pierdut meciul disputat pe teren propriu cu scorul de 1-2.
Gică Hagi a anunțat astăzi, 7 noiembrie 2026, numele jucătorilor pe care se va baza la meciurile pe care echipa națională a României le va disputa în luna noiembrie, cu Polonia și Bosnia. Printre fotbaliștii aleși de „Rege” se numără și Florinel Coman, jucătorul celor de la Al-Gharafa.
La doar câteva ore după ce a primit această veste importantă, fotbalistul în vârstă de 28 de ani a fost titular pentru Al-Gharafa, în partida cu Al-Duhail, și a deschis scorul cu un gol marcat în minutul 23. Reușita internaționalului român nu a fost suficientă. În cele din urmă, echipa lui a pierdut cu scorul de 1-2. Florinel Coman a fost ținut pe teren până în minutul 72, când a fost înlocuit cu Magri.
Florinel Coman gives Al Gharafa a 1–0 lead against Al Duhail in the 23rd minute in Week 9 of the Doha Bank Stars League.
#AlGharafa #AlDuhail #DohaBankStarsLeague https://t.co/mlH5L8a3Er
— Alkass English (@alkassenglish) November 7, 2026
În ultima perioadă s-a vorbit foarte mult despre posibilitatea ca Florinel Coman să revină la FCSB. Meme Stoica a discutat recent despre acest subiect și a dezvăluit ce sfat i-a dat fotbalistului în vârstă de 28 de ani.
„Coman este sub contract până vara viitoare. Noi când am vorbit cu el, eu i-am spus exact asta (n.r. – să rămână la Al-Gharafa pentru bani). Are un salariu gigantic. Eu n-am fost milionar, dar cred că pentru un milionar e important dacă are patru sau șase milioane în cont.
Cred că e o diferență mare între patru și șase, chiar dacă poate n-ai timp să cheltuiești nici patru. Dar ai copil, ai generații viitoare. (n.r. – Ar putea fi o discuție cu Florinel Coman în vară?) Da. Acum nu s-a pus problema. Din vară, depinde de el, normal”, a declarat Mihai Stoica, potrivit Fanatik.