Fundașul muntenegrean al FCSB Risto Radunovic (34 de ani) a intrat în ultimele luni de contract cu roș-albaștri, acesta expirând pe 31 decembrie.
Deși curtat de FC Argeș, Radunovic ar vrea să continue la FCSB și așteaptă oferta de prelungire a contractului, după ce antrenorul său Laurențiu Reghecampf a spus că îl dorește la echipă.
Plecarea muntenegreanului în iarnă părea a fi una certă, finanțatorul FCSB Gigi Becali chiar anunțând în urma transferurilor lui Karlo Muhar și Meriton Korenica de la CFR Cluj că un fotbalist străin trebuia să iasă din lot, pentru a fi respectat regulamentul. Drept urmare Radunovic trebuia să își caute echipă.
Începând cu acest sezon competițional, fundașul stânga și-a pierdut locul de titular, pe postul său fiind preferat Ricardo Pădurariu.
Risto Radunovic a fost, până recent, unul dintre jucătorii de bază din lotul celor de la FCSB, unde a ajuns în ianuarie 2021. De-a lungul timpului el a adunat 239 de meciuri în tricoul roș-albastru, trecându-și numele pe lista marcatorilor de nouă ori și a oferind 30 de pase decisive.
În acest sezon el a bifat 7 meciuri în Superliga, marcând o dată și oferind două pase decisive.
De la sosirea lui Reghecampf pe banca echipei, situația lui Radunovic s-a schimbat, fiind folosit de noul antrenor pe postul de mijlocaș, poziție pe care a și dat randament.
Mulțumit de jocul muntenegreanului Laurențiu Reghecampf i-a cerut lui Gigi Becali să-i prelungească înțelegerea măcar până în vară. Și președintele roș-albaștrilor Mihai Stoica a insistat pentru ca în decembrie să se parafeze prelungirea contractului lui Radunovic.
Veteranii Radunovic și Crețu ar putea semna în iarnă prelungirea contractelor
În iarnă, Gigi Becali va avea în vedere prelungirea a două contracte. Doi dintre fotbaliștii importanți ai echipei ar putea semna noi înțelegeri. În afară de Radunovic un alt vetean de la FCSB, Vali Crețu ar putea să își prelungească și el contractul cu roș-albaștri.
Fundașul muntenegrean Risto Radunovic a semnat în România în iulie 2017 cu Astra Ploiești, din postura de jucător liber de contract. În ianuarie 2021, a fost cumpărat de FCSB în schimbul unei sumei de 400.000 de euro.
În afară de FC Argeș și Valeriu Iftime, patronul celor de la FC Botoșani, s-a arătat interesat de serviciile fundașului de bandă și chiar de Vali Crețu și Arnold Garita, atunci când cei trei intraseră pe lista neagră a lui Gigi Becali.
Potrivit platformei de specialitate Transfermarkt, muntenegreanul Risto Radunovic este cotat la suma de 400.000 de euro.