Vâlcea, aproape de grupele EHF European League: începe returul de la Lublin cu cinci goluri avantaj

Adrian Mujea
Vâlcea, la un pas de grupele EHF European League Foto Facebook SCM Râmnicu Vâlcea - Handbal feminin

În prima manșă din turul 3 preliminar al EHF European League, SCM Rm. Vâlcea a învins sâmbătă, în Sala Traian, pe PGE MKS El – Volt Lublin cu 32-27 (17-16).

Venită după victoria de miercuri din campionat de la Brăila, SCM Rm. Vâlcea a avut sâmbătă serios de luptat cu polonezele de la PGE MKS El – Volt Lublin.

SCM Rm. Vâlcea – PGE MKS El-Volt Lublin 32-27

Începutul de meci a fost unul echilibrat, 8-8 după 11 minute. Cu Bartulovic în formă excelentă între buturi, Vâlcea s-a desprins la 17-10 în minutul 21 și a lăsat impresia că va câștiga lejer. Însă, nu a fost așa. Polonezele s-au trezit și au marcat șase goluri consecutive, iar la pauză SCM mai avea avantaj minim, 17-16.

În partea secundă, vâlcencele au trecut din nou la conducerea jocului și s-au desprins din nou la șapte lungimi: 23-16 în minutul 40. Lublin a redus din nou ecartul până la două goluri. Finalul a aparținut SCM-ului, care s-a impus cu 32-27 și are prima șansă la calificarea în grupele competiției.

„Victoria de la Brăila ne-a dat putere”

Antrenorul vâlcencelor, Florentin Pera crede că victoria din deplasarea de la Brăila a dat moral echipei sale.„

Îmi felicit întreaga echipă pentru victorie, am avut în fața noastră cea mai în formă echipă din Polonia, formație care e pe primul loc și a câștigat și Supercupa. Ne așteptam la un meci dificil, mai ales că noi veneam după un meci disputat miercuri la Brăila, extrem de epuizant și dificil. Cred că victoria de la Brăila ne-a dat puterea să luptă azi până la ultima picătură de energie, s-a simțit oboseala.

Nu am reușit să o recuperăm decât pe Lykkegaard, vom vedea dacă o avem pe Stoica pentru retur, sunt destul de puține soluții la linia de nouă metri. Echipa a crescut mult, mi-aș fi dorit să avem tot lotul valid” a spus Florentin Pera.

„Nu e jucată calificarea”

Fostul selecționer avertizează că soarta calificării nu este decisă, iar returul din Polonia va fi unul dificil.

„Nu este jucată calificarea, mergem acolo cu gândul să câștigăm, nu ne gândim că avem cinci goluri avantaj. Trebuie să pregătim foarte serios returul, Lublin demonstrează că este cea mai bună echipă din Polonia, și-a vândut scump pielea și la Rm. Vâlcea, a luptat până în final, nu a cedat. Am avut și momente mai puțin inspirate, mai ales ratării în situații clare, dar am avut puterea să obținem o victorie importantă” a mai spus tehnicianul echipei oltene.

Returul este programat pe 14 noiembrie, la Lublin.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
  1. Nu folosiți cuvinte care să aducă o vătămare morală celorlalte persoane care comentează.
  2. Vă rugăm să faceți referiri doar la articolul în cauză și să nu folosiți un limbaj vulgar sau care să jignească.
  3. Nu sunt permise comentariile discriminatorii.
  4. Pentru protecția dumneavostră nu folosiți în comentarii informații personale.
  5. Daca aveți vreo plângere legată de administrarea siteului vă rugăm să trimiteți un mesaj la adresa de mail: [email protected]