Aymen Boutoutaou (25 de ani), fotbalistul achiziționat de Gigi Becali (68 de ani) de la Sochaux, putea ajunge la un alt club din România în urmă cu aproximativ un an de zile.
Fotbalistul a fost în iarna trecută la un pas de transferul la Universitatea Craiova, Mario Felgueiras (39 de ani), omul care supervizeză mutările campioanei, recunoaște că tranzacția ar fi avut loc dacă unul dintre titularii de la acea vreme ar fi fost vândut peste hotare.
Aymen Boutoutaou putea avea alt traseu în carieră! Extrema de la FCSB putea ajunge în urmă cu un an în curtea rivalei Universitatea Craiova, dacă Mihai Rotaru accepta oferta pentru unul dintre titularii echipei.
Fotbalistul, monitorizat și de Dinamo în trecut, este pe placul directorului executiv din Bănie, cel care îl consideră un jucător de valoare.
Numele lui Boutoutaou a apărut de curând în schimbul negociat fără succes de Gigi Becali prin intermediari cu Mihai Rotaru (53 de ani), la schimb cu Steven Nsimba (30 de ani), plus o sumă cifrată la 800.000-1.000.000 de euro.
„Boutoutaou a fost un jucător care m-a interesat. Noi trebuie întotdeauna să fim preventivi și să anticipăm orice, orice plecare, că poate veni în vară sau în iarnă.
Și Boutoutaou era un jucător pe care noi îl consideram de valoare și era un jucător care, dacă cumva pleca cineva, putea fi și el înlocuitor. (n.r. – Ți-a fost teamă în vreun moment că poate exploda la FCSB?) Nu, nu am nicio problemă cu asta.
Cu asta dorm foarte liniștit, pentru că sunt mulți jucători care chiar au nevoie, să zicem așa, de o experiență mai dificilă să se dezvolte.
Adevărul este că mulți jucători, după ce au trecut printr-o experiență mai grea, mai complexă, au învățat. Și când pleacă la alt club sau în altă țară sunt mai puternici”, a declarat Mario Felgueiras, pentru OrangeSport.
/https%3A%2F%2Fwww.prosport.ro%2Fwp-content%2Fuploads%2F2026%2F09%2Fofri-arad-boutoutaou-si-garita-sunt-pe-lista-neagra-a-lui-gigi-becali-dar-mihai-stoica-are-argumente-care-l-contrazic-pe-patron-2.jpg)
Sursa foto: Sport Pictures
Chiar dacă a plătit o adevărată avere pe el în această vară (n.r. – 1.300.000 de euro), Gigi Becali nu știe cum să scape mai repede de fotbalistul care a bifat 15 meciuri, 4 goluri și un assist.
Plătit cu 40.000 de euro lunar, Boutoutaou este unul dintre pariurile lui Laurențiu Reghecampf, alături de Dennis Politic.
„Boutoutaou, el, săracul, ce a zis? ‘Am dat două goluri, hai să joc țurca, nu mai joc fotbal acum’. Dacă mingea e la mine și am soluție de pasă? Nu una, trei soluții de pasă.
Eu am adversar în față, dau pasă, scap și mă învârt în loc de parcă sunt titirez… Probabil Boutoutaou, l-am văzut cu Rapid și mă gândeam că poate explodează la noi, să vedem, nu?”, a spus Gigi Becali, la DigiSport.