Aymen Boutoutaou (25 de ani) traversează în continuare o situație dificilă la FCSB. Mihai Stoica a bătut în retragere când a venit vorba despre viitorul jucătorului transferat în schimbul unei sume importante, 1,3 milioane de euro.
Acesta a avut o prestație excelentă în derby-ul cu Rapid, trecându-și în cont o dublă, dar în următoarele meciuri a dezamăgit din nou, motiv pentru care Gigi Becali nu a ezitat să-l critice.
Anterior, patronul a încercat să-l cedeze Universității Craiova, ca monedă de schimb pentru Steven Nsimba, însă nu a reușit. Atacantul francez a refuzat propunerea, deși ar fi încasat un salariu lunar de aproximativ 30.000 de euro pe lună.
Cotat la 800.000 de euro, Boutoutaou a strâns până acum 15 meciuri în tricoul roș-albastru și a reușit să-și treacă de patru ori numele pe lista marcatorilor. De asemenea, le-a oferit coechipierilor patru pase decisive.
Mihai Stoica l-a considerat din prima clipă un jucător capabil să facă diferență, dar a recunoscut că nu are un cuvânt de spus în privința păstrării sau înlăturării sale. Decizia îi aparține în totalitate finanțatorului.
„Să mă întrebi de Boutoutaou? Nici tu nu știi ce să mă întrebi. Întreabă-l pe patron. Părerea mea nu contează. Am exprimat-o în momentul în care l-am propus și am spus că merită să dea o sumă mare pentru el. A dat curs, a avut încredere, vedem diferit în privința lui Aymen. Eu îl văd în continuare un jucător foarte bun, Gigi nu îl vede și contează doar ce crede el.
Întreabă-l pe Gigi dacă va mai primi șanse. Când o să antrenez eu, o să-ți răspund. Când o să fiu patron, deși nu cred, o să-ți răspund. Eu l-am văzut ca pe un jucător care poate face diferența, care ne poate ajuta. Aici s-a încheiat rolul meu”, a declarat președintele Consiliului de Administrație al fostei campioane, la Prima Sport.
Spre deosebire de Gigi Becali, care s-a lansat într-o adevărată tiradă la adresa mijlocașului și a lăsat de înțeles că nu va mai avea răbdare, Mihai Stoica i-a sărit în apărare. Ba mai mult, l-a lăudat pentru prestația din meciul cu U Cluj, scor 0-1, exprimându-și convingerea că a fost cel mai bun dintre jucătorii din compartimentul ofensiv.
„Ai văzut cât de afectat a fost la meciul cu Rapid. Îndrăznesc să spun că a fost afectat și cu U Cluj.
Îndrăznesc să spun că a fost cel mai bun jucător de atac. Cel mai bun jucător a fost Pădurariu, dar dintre cei de atac, el a fost cel mai bun”, a spus oficialul FCSB.