Suspendarea de doi ani primită de Ana Bărbosu (20 de ani) a ajuns și în presa americană, unde cazul gimnastei române este analizat și în legătură cu disputa pentru medalia de bronz de la Jocurile Olimpice de la Paris din 2024.
Publicația The Athletic a relatat decizia Tribunalului de Arbitraj Sportiv (TAS) și a amintit că procesul dintre Jordan Chiles și partea română nu s-a încheiat.
Ana Bărbosu a fost sancționată pentru trei încălcări ale obligațiilor de localizare în vederea controalelor antidoping, în decurs de un an. Gimnasta a contestat suspendarea, însă TAS a menținut sancțiunea, cu o modificare referitoare la rezultatele obținute anterior.
Jurnaliștii americani au amintit că sportiva română a devenit cunoscută la nivel internațional în urma controverselor de la Jocurile Olimpice din 2024, când medalia de bronz i-a fost atribuită după o dispută privind contestația notei primite de Jordan Chiles. Cazul nu este încă închis. Potrivit informațiilor comunicate de TAS și citate de The Athletic, procedurile juridice continuă, iar părțile implicate au solicitat ca o nouă audiere să nu fie organizată înainte de luna mai 2027.
„Părțile fac schimb de documente scrise și au solicitat TAS să nu organizeze o audiere înainte de mai 2027”, se arată în comunicarea tribunalului, citată de publicația americană.
Astfel, deși Ana Bărbosu a primit o suspendare pentru încălcarea regulamentului antidoping, disputa privind medalia olimpică rămâne un dosar separat, aflat încă în desfășurare.
Problemele gimnastei au început după ce Agenția Internațională de Testare (ITA) a constatat trei abateri privind obligațiile de localizare pentru controalele antidoping.
Sportivii incluși în programele de testare trebuie să furnizeze informații despre locul în care se află, deplasările și programul lor de pregătire. De asemenea, sunt obligați să indice zilnic un interval de 60 de minute în care pot fi găsiți pentru un eventual control.
Abaterile pot apărea atunci când sportivul nu este disponibil pentru testare sau când informațiile transmise sunt incomplete, incorecte ori comunicate cu întârziere. Ana Bărbosu a contestat sancțiunea la o audiere organizată în august, însă TAS a menținut suspendarea de doi ani.
Tribunalul a admis parțial apelul sportivei, stabilind că rezultatele sale competiționale obținute începând din decembrie 2025 vor rămâne valabile. Suspendarea se va încheia în mai 2028, cu aproximativ două luni înaintea Jocurilor Olimpice de la Los Angeles, programate să înceapă în iulie.