Cornel Dinu a dat verdictul despre Boutoutaou și nu va fi deloc pe placul lui Reghecampf

Florentin Dincă
Cornel Dinu l-a luat in colimator pe Aymen Boutoutaou. Foto: Sport Pictures

Cornel Dinu (78 de ani) a vorbit despre transferurile eșuate de la FCSB și în special despre Aymen Boutoutaou (25 de ani), pariul lui Laurențiu Reghecampf (51 de ani), jucător adus cu 1.300.000 de euro de la Sochaux.

„Procurorul” remarcă fragilitatea fizică a fotbalistului născut la Lille și incapacitatea acestuia de a dribla în incursiunile sale mai mult de un adversar, deoarece imediat este deposedat.

Aymen Boutoutaou, sub lupa lui Cornel Dinu. „Nu poate duce duelurile”

Legendarul antrenor critică mutările făcute în această vară, printre care se numără și cea a lui Aymen Boutoutaou, fotbalistul adus pe bani mulți din Ligue 2, unde promovase cu Sochaux.

Dinu susține că jucătorul nu poate duce duelurile cu adversarii, deoarece nu este atât de înzestrat fizic. A remarcat la el o „reacție rapidă” când este cu mingea la picior, însă aceasta nu este să se descurce în fața unei echipe care joacă supraalomerat.

„La FCSB, cred eu, duc lipsă de o concepție unitară, eficientă în alegerea jucătorilor. Tot ce au adus până acum nu are niciun fel de claritate în jocul echipei.

Sunt jucători care se suprapun, Boutoutaou cu ceilalți de pe la mijlocul terenului și nu sunt jucători specializați pe anumite zone ale terenului care să poată să colaboreze, să aibă o anumită eficiență, ceea ce înseamnă transformarea posesiei în finalizare”.

(n.r. – Despre Boutoutaou) E un jucător cu o anumită reacție rapidă când este cu mingea la picior, dar un jucător care nu se poate descurca în aglomerații.

Mai mult decât atât, mi se pare firav din punct de vedere al capacității fizice, adică trece de un jucător eventual, dar după aceea se încurcă. Nu poate duce duelurile”, a spus Cornel Dinu, pentru Fanatik.

Aymen Boutoutaou. Sursa foto: Sport Pictures

Sursa foto: Sport Pictures

Mijlocașul este și lăudat. „Jucător tehnic, creativ”

Giani Kiriță (49 de ani) este de părere că Aymen Boutoutaou că este un jucător foarte tehnic, care trebuie sprijinit moral de către Gigi Becali și că astfel de critici îl vor afecta și îi vor scădea automat și randamentul.

„Gigi Becali nu are în continuare încredere în el. L-am văzut, declarând încontinuu, că-i mai dă 6 etape. Practic, îi taie din aripi.

La un jucător de genul chiar îi taie aripile. Mai ales la jucătorii tehnici, creativi. Eu cu ce moral mai intru pe teren. Nu mai intru cu moral”, a declarat Giani Kiriță, la DigiSport.

  • Fotbalistul a bifat până acum 15 meciuri, patru goluri și un assist în tricoul celor de la FCSB
  • Boutoutaou este cotat în momentul de față la 800.000 de euro pe Transfermarkt

 

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
  1. Nu folosiți cuvinte care să aducă o vătămare morală celorlalte persoane care comentează.
  2. Vă rugăm să faceți referiri doar la articolul în cauză și să nu folosiți un limbaj vulgar sau care să jignească.
  3. Nu sunt permise comentariile discriminatorii.
  4. Pentru protecția dumneavostră nu folosiți în comentarii informații personale.
  5. Daca aveți vreo plângere legată de administrarea siteului vă rugăm să trimiteți un mesaj la adresa de mail: [email protected]