La superlativ! NOTA lui Chivu după ce Inter a zdrobit-o pe Feyenoord în Champions League

FOTO PROFIMEDIA 4.11.2026

Cristi Chivu a fost în formă de zile mari în Champions League, iar Inter a obținut prima victorie categorică din acest sezon cu Feyenoord.

După ce în ultima perioadă echipa lui Cristi Chivu a fost contestată pentru problemele grave din defensivă, în etapa a patra din Champions League „nerazzurrii” au defilat în deplasarea din Olanda. Antrenorul român a fost lăudat pentru modul în care au evoluat elevii săi, la doar trei zile de la înfrângerea drastică suferită în Derby della Madonnina.

Nota lui Cristi Chivu după Feyenoord – Inter 0-3: „Revine pe calea victoriei în Europa”

Inter a început dezastruos noul sezon din Champions League cu înfrângere în fața lui Real Madrid (1-3) și Club Brugge (3-4). A urmat victoria, la limită, cu Șahtior, scor 1-0. În această seară, Inter a legat a doua victorie consecutivă și s-a apropiat de primele opt locuri care asigură calificarea directă în optimile de finală.

Yan Bisseck a deschis scorul după doar opt minute de joc. Pio Esposito a revenit în formă după o accidentare și a dublat avantajul oaspeților în minutul 34. În partea secundă, Zielinski a consolidat avantajul „nerazzurrilor”. Este cea mai categorică victorie a echipei românului din noul sezon.

Pentru evoluția echipei sale din acest meci, Chivu a primit nota 7.

„Echipa și-a revenit după derby, asigurându-și a doua victorie consecutivă în Liga Campionilor. Încă e în grafic pentru un loc în primele opt locuri”, notează italienii.

Inter a urcat pe locul 14, cu 6 puncte în 4 etape din Champions League. Urmează două meciuri foarte dificile cu Como pe teren propriu și în deplasarea de la Atalanta.

  • 10 victorii, 1 egal și 3 înfrângeri e bilanțul antrenorului român din noul sezon.

Fostul internațional român nu a vrut să vorbească despre rivalitatea dintre Feyenoord și Ajax

La începutul carierei de jucător, Chivu a evoluat pentru Ajax. Evident, la conferința de presă era greu de evitat acest subiect, ținând cont de marea rivalitate dintre cele două echipe batave. Cu toate acestea, antrenorul român a evitat să vorbească despre orice altceva decât ce are de făcut echipa sa actuală.

„Am multe amintiri din acea perioadă, însă mâine se joacă Feyenoord – Inter, iar eu trebuie să mă concentrez asupra acestui meci, nu asupra confruntărilor din trecut.

Feyenoord este o echipă diferită atunci când joacă pe teren propriu, iar noi trebuie să fim pregătiți din toate punctele de vedere. A trecut prea mult timp de când am jucat la Ajax”, spunea Cristi Chivu la conferința de presă premergătoare acestui duel.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
  1. Nu folosiți cuvinte care să aducă o vătămare morală celorlalte persoane care comentează.
  2. Vă rugăm să faceți referiri doar la articolul în cauză și să nu folosiți un limbaj vulgar sau care să jignească.
  3. Nu sunt permise comentariile discriminatorii.
  4. Pentru protecția dumneavostră nu folosiți în comentarii informații personale.
  5. Daca aveți vreo plângere legată de administrarea siteului vă rugăm să trimiteți un mesaj la adresa de mail: [email protected]