Un scoțian face 2.400 de km ca să vină la Craiova pentru a doua oară în două luni la un meci al Universității în cupele europene

Don Robertson e născut pe 1 ianuarie 1987 la Glasgow. FOTO: Profimedia, 03.11.2026

Universitatea – Egnatia în etapa a treia din grupa de Conference League înseamnă pentru campionii României duelul cu câștigătoarea titlului din Albania, joi 5 noiembrie, de la ora 22:00, pe arena „Ion Oblemenco”.

Formația antrenată de Filipe Coelho are 4 puncte după primele două etape din grupă, după 1-1 cu Getafe și 3-1 în deplasare cu Inter d’Escaldes, în timp ce Egnatia a acumulat doar 2 puncte, după remize cu echipele daneze Aarhus și Midtylland.

Un scoțian face 2.400 de km ca să vină la Craiova pentru a doua oară în două luni la un meci al Universității în cupele europene

Egnatia sosește miercuri la Craiova și va susține seara antrenamentul oficial, pe arena „Ion Oblemenco”, de la ora 19:00, acesta fiind precedat de conferința de presă.

Universitatea Craiova are antrenamentul oficial miercuri dimineața, în cadrul bazei de pregătire „Ilie Balaci”, iar conferința de presă este programată de la ora 19:30, urmând să fie prezenți antrenorul Filipe Coelho și mijlocașul Tudor Băluță.

Partida din Bănie, Universitatea Craiova – Egnatia, va fi arbitrată de o brigadă din Scoția, cu Donald Robertson la centru, ajutat de asistenții Ross MacLeod și Calum Spence, iar al patrulea oficial este Colin Steven. În cabina VAR se vor afla Steven MacLean și Duncan Williams.

Delegat UEFA este Zaur Haji-Maharramov din Azerbaidjan, în timp ce observator de arbitri a fost ales fostul arbitru german Edgar Steinborn.

Așadar, Don Robertson, așa cum este cunoscut în lumea arbitrajului din țara natală, un scoțian zboară 2.400 de km, distanța aproximativă dintre Glasgow, orașul său de baștină, și Craiova. Și face asta a doua oară în ultimele două luni, aproape, pentru un meci în cupele europene!

În vârstă de 39 de ani, Donald Robertson revine pe arena „Ion Oblemenco” după ce a fost rezerva lui Steve Walsh la meciul Universitatea Craiova – Ararat Armenia 1-1, din prima manșă a play-off-ului Europa League, la final lunii august.

A venit în România pentru cupele europene, prima oară, la Sfântu Gheorghe

Craiova nu a fost însă singura destinație la care delegările UEFA l-au pus pe drumuri pe scoțianul Don Robertson când vine vorba de România. În 2022 a fost la Sfântu Gheorghe, în Covasna!

Delegat la centru la meciul Sepsi OSK Sf. Gheorghe – Olimpija Ljubljana (Slovenia), 3-1, din turul doi preliminar al Conference League.

Totodată, Donald Robertson a arbitrat-o pe CFR Cluj, în 2021, dar de data asta în deplasare, la meciul pierdut 1-2 în fața danezilor de la Randers, în grupele Conference League.

În acest sezon european, Donald Robertson a mai condus la centru partidele Hammarby – Anderlecht 1-1, din turul 2 preliminar al Europa League, și Drita – Tre Fiori 5-0, din turul 3 preliminar al Conference League.

Arbitrul Don Robertson la un Hibernian – Hearts, derby de Edinburgh, în septembrie, în campionatul Scoției. FOTO: Profimedia, 03.11.2026

Prestație controversată la meciul pentru ultimul titlu din Scoția

Pe 16 mai 2026, Donald Robertson a arbitrat un meci crucial în cursa pentru titlu în Scoția dintre Celtic și Hearts, adjudecat cu 3-1 de gazde pe „Celtic Park”.

A existat o controversă intensă în legătură cu al doilea gol al lui Celtic, marcat în minutul 88 de japonezul Daizen Maeda, care a fost validat de arbitru, deși au fost dubii legate de o poziție de ofsaid.

Donald Robertson a acordat nu mai puțin de 9 cartonașe galbene și o lovitură de la 11 metri la acel meci, pe care l-a încheiat în minutul 90+8, când fanii lui Celtic au invadat suprafața de joc pentru a celebra victoria care s-a dovedit decisivă pentru câștigarea titlului.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
  1. Nu folosiți cuvinte care să aducă o vătămare morală celorlalte persoane care comentează.
  2. Vă rugăm să faceți referiri doar la articolul în cauză și să nu folosiți un limbaj vulgar sau care să jignească.
  3. Nu sunt permise comentariile discriminatorii.
  4. Pentru protecția dumneavostră nu folosiți în comentarii informații personale.
  5. Daca aveți vreo plângere legată de administrarea siteului vă rugăm să trimiteți un mesaj la adresa de mail: [email protected]