Gigi Becali, derapaj grobian când jurnalista l-a întrebat de cele 8 mașini din declarația de avere: „Întreab-o pe mama ta! Ești o impostoare obraznică”

Cristian Hitruc
SURSĂ FOTO: Mediafaxfoto

Gigi Becali (68 de ani) nu a putut să se abțină și a avut un derapaj incredibil în momentul în care o jurnalistă l-a întrebat despre cele opt mașini pe care le-a trecut în declarația de avere.

Patron al celor de la FCSB și deputat independent, omul de afaceri a jignit-o pe jurnalistă în momentul în care aceasta a solicitat un punct de vedere despre averea lui.

Gigi Becali, derapaj incredibil

Gigi Becali, cel care este deputat independent și patron al echipei de fotbal FCSB, a avut un nou derapaj incredibil, de data aceasta la adresa unei jurnaliste de la publicația Context, care l-a sunat pentru obține un punct de vedere.

Omul de afaceri a fost contactat telefonic de jurnalista Oana Manițiu, care i-a cerut un punct de vedere în legătură cu averea lui și cu cele opt autoturisme de lux pe care le are trecute în declarația de avere. În loc să răspundă la întrebări, Gigi Becali nu s-a abținut și a trecut imediat la jigniri.

Discuția telefonică dintre omul de afaceri și jurnalista de la Context a avut loc în urmă cu doar câteva zile, pe data de 28 octombrie 2026. Reamintim că Gigi Becali a fost ales deputat pe listele AUR, la alegerile care au avut loc pe data de 1 decembrie 2024. Pe data de 14 martie 2025, omul de afaceri a anunțat că părăsește partidul și că va fi deputat independent.

Jurnalista Oana Manițiu a încercat să obțină un punct de vedere în legătură cu cele opt autoturisme pe care Becali le-a trecut în declarația de vedere. Este vorba despre patru mașini Mercedes, două Land Rover, un Bentley și un Martz. Jurnalista Context l-a întrebat pe omul de afaceri din ce venituri a achiziționat aceste autoturisme, dar și ce l-a determinat să intre în Parlament. În loc să obțină un răspuns, aceasta s-a ales cu o avalanșă de jigniri din partea omului de afaceri.

Dialog incredibil între jurnalistă și Gigi Becali

În videoclipul publicat de context.ro pe pagina de Instagram se aude clar dialogul pe care jurnalista l-a purtat cu Gigi Becali și jignirile pe care patronul FCSB i le-a adus, din postura de deputat. Redăm mai jos dialogul dintre Oana Manițiu și Gigi Becali:

– Bună ziua, domnule Becali! Sunt Oana Manițiu, reporter la redacția Context.
– Ce context mă, ești nebună?
– Vă sun de la presă, vă sun cu privire la un material pe care îl realizăm și în calitate de deputat, aș vrea, dacă puteți, să ne răspundeți la câteva întrebări despre declarația dumneavoastră de avere. Mai precis, aveți opt autoturisme declarate, patru Mercedesuri, două Land Rover, un Bentley și un Martz. Și voiam să vă întreb care sunt veniturile care v-au permis achiziționarea acestor autoturisme?
– Întreab-o pe mama ta și pe tatăl tău.
– Ce v-a determinat să plecați din mediul privat și să deveniți parlamentar?
– Păi cum îți permiți să dai telefon, să mă suni tu pe mine? Cine ești tu de-ți permiți să suni un deputat al României?
– Sunt jurnalist și dumneavoastră…
– Nu știu eu dacă ești jurnalist. Eu cred că ești o impostoare.
– Nu sunt o impostoare, dacă vreți pot să vă trimit legitimația de presă.
– Ești impostoare și ești și obraznică. Cum îți permiți să dai telefon, dacă nu ți-am dat eu numărul, cum îți permiți să mă suni?
– Dumneavoastră, în calitate de deputat al României, ar trebui să răspundeți la întrebări.
– Măi, impostoareo, măi, nu îți e rușine. Cum să suni, mă, pe un om pe care nu-l cunoști? Nu ți-e rușine? Ordinaro care ești. Tu ești o ordinară! Cum îți permiți tu să suni pe un om pe care nu-l cunoști și nu ți-a dat numărul! Să-ți fie rușine.
– Unde am putea să vă adresăm întrebările?

Gigi Becali a ales să nu răspundă nici la această întrebare și a închis imediat telefonul.

 

View this post on Instagram

 

A post shared by Context.ro (@context_ro)

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
  1. Nu folosiți cuvinte care să aducă o vătămare morală celorlalte persoane care comentează.
  2. Vă rugăm să faceți referiri doar la articolul în cauză și să nu folosiți un limbaj vulgar sau care să jignească.
  3. Nu sunt permise comentariile discriminatorii.
  4. Pentru protecția dumneavostră nu folosiți în comentarii informații personale.
  5. Daca aveți vreo plângere legată de administrarea siteului vă rugăm să trimiteți un mesaj la adresa de mail: [email protected]