Cornel Dinu trebuie să își vândă urgent vila de 585.000 de euro: Tribunalul l-a obligat să-i plătească lui Țălnar aproape 19.000 de euro

Cristian Hitruc
SURSĂ: directbooking

Cornel Dinu (78 de ani) a pierdut procesul cu finul său, Cornel Țălnar (69 de ani), iar instanța a stabilit că trebuie să îi achite acestuia despăgubiri în valoare de aproape 19.000 de euro, pentru lipsa de folosință a unui apartament din Capitală.

Decizia nefavorabilă „Procurorului” a fost luată în cursul zilei de luni, 2 noiembrie 2026, de Tribunalul București, iar Cornel Dinu Dinu trebuie să achite și onorariul avocatului care l-a reprezentat pe Cornel Țălnar.

Cornel Dinu, forțat să își vândă vila din Sinaia

Cornel Dinu trebuie să își vândă urgent vila pe care o deține în Sinaia și pe care a listat-o recent la prețul de 585.000 de euro. Cel supranumit „Procurorul” a pierdut procesul cu finul său, Cornel Țălnar, iar instanța a stabilit că trebuie să îi achite acestuia suma de 18.950,77 euro, pentru lipsa de folosință a unui apartament din Capitală, pe care cei doi l-au disputat în instanță.

Mai mult de atât, Cornel Dinu mai are de achitat și suma de 8.000 de lei, care reprezintă onorariul avocatului care i-a reprezentat pe cei trei reclamanți (n.r. Cornel Țălnar și fiicele acestuia, Ilinca și Alexandra Anamaria Iulia. Cornel Dinu mai are și varianta recursului.

„Respinge apelul, ca nefondat. Obligă apelantul la cheltuieli de judecată în apel faţă de intimaţi, în solidar, 8.000 lei, reprezentând onorariu de avocat. Cu drept de recurs în termen de 30 de zile de la comunicare.

Recursul se depune la Tribunalul Bucureşti-Secţia a V-a Civilă. Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei, astăzi, 02.11.2026”, se arată în minuta deciziei Tribunalului București.

Cum a izbucnit conflictul dintre cei doi

Cornel Dinu a povestit că în anul 1992 i-a achitat fostului său coleg de la Dinamo București suma de 8.000 de dolari, în schimbul unui apartament situația în Calea Moșilor. Pentru că avea mare încredere în cel care îi este fin, cei doi nu au mai făcut acte. Astfel, Cornel Țălnar a predat cheile casei și actele de proprietate în schimbul sumei de bani pe care a primit-o de la „Procuror”.

La mai mulți ani distanță, mai exact în 2018, la scurt timp după decesul soției lui Cornel Țălnar, moștenitorii au deschis succesiunea. Surpriza cea mai are fost că în acte era trecut și imobilul situat în Calea Moșilor. Astfel, Cornel Dinu a fost notificat să părăsească apartamentul.

Între cei doi au urmat mai multe procese, iar Cornel Țălnar a avut câștig de cauză. În anul 2023, acesta a cerut ca Dinu să fie evacuat din apartament și a obținut rapid acest lucru. În martie 2024, Cornel Dinu avea cinci zile de dispoziție pentru a părăsi locuința.

Cornel Dinu a vorbit recent despre această situația și a explicat că a ajuns să își vândă vila din Sinaia, pentru a achita obligația pe care o are față de Cornel Țălnar, cel care a susțin că suma primită în 1992 a fost un împrumut.

„Vreau să-mi vând vila de la Sinaia și încerc de vreo 6 luni. Trebuie să o vând pentru că trebuie să-i plătesc bani lui Ţălnar și nu am de unde. Vine peste mine bestia, canalia aia de Ţălnar, și îmi mai cere vreo 20.000 – 30.000 de euro, nu știu cât mai vrea acum, pe motiv că nu a folosit apartamentul pe care l-a vândut cu 140.000 de euro. Îi dă dreptul legea și la asta, timp de 3 ani de zile după ce a vândut apartamentul.

Zice că nu a folosit apartamentul din cauză că a fost ocupat de mine timp de 20 de ani. Este adevărat că a fost ocupat, dar era al meu, pentru că eu i-am dat banii. În proces a și recunoscut că i-am dat banii, dar a susținut că banii au fost un împrumut. D

in cauză că nu am bani, mi-a luat din pensie. Până acum i-am plătit deja 7.000 de lei. Eu am o pensie de 10.000 de lei și îmi oprește 3.500 pe lună. Îmi mai rămân doar 6.500 de lei din care nu pot să trăiesc. De câteva zile sunt la pământ!”, a spus Cornel Dinu, conform sursei menționate anterior.

Detalii despre vila lui Cornel Dinu

Construcția deținută de Cornel Dinu, care a fost scoasă la vânzare recent, este compartimentată cu șase camere dotate fiecare cu baie proprie, un living spațios cu șemineu în zona de dining, o bucătărie complet utilată și o terasă generoasă.

Conacul din Sinaia iese în evidență prin finisajele de calitate care au fost folosite. Vila are parchez din lemn masiv, tâmplărie din lemn cu geam termopan, mobilier din lemn masiv, beneficiază de toate utilitățile și de centrală termică proprie.

Curtea superbă are locuri de parcare, un foișor și mai multe zone care sunt destinare relaxării oaspeților. Astfel, conacul lui Cornel Dinu poate fi folosit atât ca locuință de vacanță, cât și ca pensiune.

„Oportunitate perfecta pentru investitie! Amplasată la intrarea în Sinaia, pe Calea Moroieni, la doar 300 m de DN1, proprietatea beneficiază de acces rapid către centrul stațiunii și principalele atracții turistice ale zonei.

Poziționarea excelentă oferă liniște, aer curat și priveliști către Munții Bucegi, fiind ideală atât pentru locuire, cât și pentru activități turistice”, se arată în anunțul publicat pe imobiliare.ro.

SURSĂ: imobiliare.ro

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
  1. Nu folosiți cuvinte care să aducă o vătămare morală celorlalte persoane care comentează.
  2. Vă rugăm să faceți referiri doar la articolul în cauză și să nu folosiți un limbaj vulgar sau care să jignească.
  3. Nu sunt permise comentariile discriminatorii.
  4. Pentru protecția dumneavostră nu folosiți în comentarii informații personale.
  5. Daca aveți vreo plângere legată de administrarea siteului vă rugăm să trimiteți un mesaj la adresa de mail: [email protected]