Lovitură la CFR Cluj! Cordea n-a vrut să joace cu Petrolul, iar Șumudică a dat cărțile pe față: „Mă depășește”

Florentin Dincă
Andrei Cordea n-a vrut sa joace pe „Ilie Oana”. Foto: Sport Pictures

Andrei Cordea (27 de ani) nu se află în lotul lui CFR Cluj la meciul cu Petrolul, a doua partidă la rând în care absentează, după duelul pierdut cu rivalii de la „U” Cluj din Cupa României.

La flash-interviul dinaintea disputei de pe „Ilie Oană”, Marius Șumudică (55 de ani) a dezvăluit că jucătorul nu a dorit să joace, sub pretextul că nu se simte bine mental și are dureri în tot corpul, lucruri neconfirmate însă de staff-ul medical.

Andrei Cordea ar fi refuzat să joace cu Petrolul. Reacția lui Marius Șumudică. „Îl cunosc, îl știu”

Cel mai bun jucător al lui CFR Cluj nu ar fi vrut să joace cu Petrolul. Menajat în duelul cu U Cluj din Cupă, tocmai pentru a evolua contra „lupilor”, Cordea ar fi transmis că psihic nu este bine, plus că l-ar durea tot corpul, probleme care nu au fost confirmate de doctorul echipei.

Întrebat despre absența liderului din teren, Marius Șumudică a dat detalii de forfait-ul lui Cordea, iar susține ferm că subiectul îl „depășește”.

„Nu pot să vă spun de ce. Nu pot. Am vorbit ieri cu el, mi-a zis că traversează o perioadă mai puțin bună, că nu se simte bine, ceva de genul ăsta, dar nimic elocvent. Îl cunosc, îl știu. În momentul în care a avut probleme a trecut peste, a jucat.

Nu-l acuz cu nimic, este un jucător deosebit pentru mine, dar nu vă pot da mai multe detalii fiindcă mă depășește. Doar mi-a spus că nu poate să joace și că nu este OK din punct de vedere mental pentru jocul ăsta. Că nu este bine mental, că-l doare tot corpul, că are niște dureri, ceva de genul ăsta.

Am vorbit cu doctorul, am înțeles că i-a luat temperatura, absolut tot. Credea că e o viroză, dar nu s-a confirmat. Repet: am o relație bună cu el, mi-a spus că nu poate să înceapă acest joc din punct de vedere mental.

În Cupă n-a jucat, l-am odihnit. Nu știu ce s-a întâmplat între timp și nu vreau să intru în detalii, fiindcă mă depășește situația. Eu am rămas surprins ieri”, a declarat Marius Șumudică, la DigiSport.

Foto: Sport Pictures

Este pe picior de plecare. „Au venit destul de multe oferte”

Andrei Cordea a marcat un gol în remiza cu Dinamo, scor 2-2. Extrema din Gruia a adunat șase goluri și două assist-uri în 13 meciuri jucate în acest sezon din SuperLigă.

„Sincer, chiar au venit destul de multe oferte pentru Cordea. Vom lua o decizie în iarnă. E un jucător dorit de mai multe echipe. E un jucător esențial echipei. Dacă ne uităm la cifrele lui, e un jucător care trage echipa după el.

Suntem strânși cu ușa, avem nevoie și de bani, și de rezultate. A înțeles și dânsul situația”, declara Ciprian Deac, vicepreședintele clujenilor, pentru sursa citată.

 

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
  1. Nu folosiți cuvinte care să aducă o vătămare morală celorlalte persoane care comentează.
  2. Vă rugăm să faceți referiri doar la articolul în cauză și să nu folosiți un limbaj vulgar sau care să jignească.
  3. Nu sunt permise comentariile discriminatorii.
  4. Pentru protecția dumneavostră nu folosiți în comentarii informații personale.
  5. Daca aveți vreo plângere legată de administrarea siteului vă rugăm să trimiteți un mesaj la adresa de mail: [email protected]