Vladislav Blănuță, două goluri în Polonia

Vladislav Blănuță a reușit o dublă în Polonia. Sursa foto: Profimedia 31.10.2026

Vladislav Blănuță (24 de ani) a renăscut după transferul în eșalonul secund al Poloniei, la Lechia Gdansk. Tocmai și-a trecut în cont o dublă, punând umărul la victoria echipei sale, care luptă pentru promovare.

Atacantul a fost adus de la Dinamo Kiev, după un an în care a trecut numai prin momente extrem de dificile. Suporterii l-au apostrofat constant, din cauza unor mesaje pro-ruse distribuite în trecut pe rețelele de socializare.

Totodată, antrenorul a preferat de nenumărate ori să-l lase în afara lotului, deși transferul de la FCU Craiova l-a costat nu mai puțin de două milioane de euro pe patronul Igor Surkis. Doar 11 meciuri a bifat în total, contribuind cu un singur gol.

Vladislav Blănuță, pe val în Polonia. A reușit o dublă

Sâmbătă, 31 octombrie, Lechia Gdansk a primit vizita ultimei clasate, Unia Skierniewice, în etapa cu numărul 13 din liga secundă a Poloniei. Meciul părea ușor „pe hârtie”, dar nu a fost deloc așa.

Oaspeții au deschis scorul încă din minutul 5, prin Bartosz Bida, demonstrând astfel că au sosit pe terenul liderului cu gândul de a-și vinde scump pielea. Golul egalizator a venit, însă, până la pauză.

Mai exact, în minutul 24, când Vladislav Blănuță a profitat de o centrare perfectă din flancul stâng și a trimis mingea în poartă cu o lovitură de cap. Bida și-a readus echipa în avantaj până la pauză (40), dar românul a punctat din nou în repriza secundă (70), ducând scorul la 2-2. Victoria a fost adusă de ucraineanul din compartimentul ofensiv, Artur Shakh (84).

Blănuță a ajuns la patru goluri în eșalonul secund al Poloniei

Aceste reușite nu au fost primele pentru Blănuță de când îmbracă tricoul formației din liga a doua poloneză. A mai înscris de două ori, în meciurile cu Stal Mielec și Stal Rzeszow.

Atacantul a intrat pe teren în nouă partide și a strâns 488 de minute. Rămâne de văzut dacă prestațiile excelente îl vor aduce în circuitul echipei naționale.

Recent, Gică Hagi a anunțat lista preliminară pentru ultimele etape din Liga Națiunilor în care tricolorii vor da piept cu Polonia și Bosnia. Numele său nu se regăsește, însă:

PORTARI
Ionuț RADU (Celta Vigo | Spania, 11/0), Otto HINDRICH (Legia Varșovia | Polonia, 4/0), Valentin COJOCARU (Pogon Szczecin | Polonia, 0/0);

FUNDAȘI
Andrei RAȚIU (Rayo Vallecano | Spania, 41/2), Andrei COUBIȘ (Lincoln City | Anglia, 7/0), Tony STRATA (Vitoria Guimaraes | Portugalia, 2/0), Radu DRĂGUȘIN (Fiorentina | Italia, 32/1), Virgil GHIȚĂ (Hannover 96 | Germania, 12/1), Bogdan RACOVIȚAN (Rakow | Polonia, 6/0), Matei ILIE (Kasımpaşa | Turcia, 4/0), Andrei BURCĂ (Yunnan Yukun | China, 47/1), Lisav EISSAT (Bristol City, 6/0), Andrei BORZA (Corum | Turcia, 3/0);

MIJLOCAȘI

Răzvan MARIN (AEK Atena | Grecia, 78/12), Marius MARIN (Al Nasr | EAU, 36/0), Nicolae STANCIU (Dalian Yingbo | China, 90/15), Marius CORBU (Ferencvaros | Ungaria, 0/0), Vlad DRAGOMIR (Pafos | Cipru, 11/0);

ATACANȚI

Ianis HAGI (Alanyaspor | Turcia, 57/8), Dennis MAN (PSV | Țările de Jos, 48/12), Darius OLARU (Union Saint-Gilloise | Belgia, 30/0), Florinel COMAN (Al-Gharafa | Qatar, 22/3), Daniel BÎRLIGEA (Frosinone | Italia, 11/3), Florin TĂNASE (Omonia | Cipru, 30/5), Valentin MIHĂILĂ (Caykur Rizespor | Turcia, 40/5), Ianis STOICA (Estrela Amadora | Portugalia, 0/0), Rareș ILIE (Mantova | Italia, 0/0).

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
  1. Nu folosiți cuvinte care să aducă o vătămare morală celorlalte persoane care comentează.
  2. Vă rugăm să faceți referiri doar la articolul în cauză și să nu folosiți un limbaj vulgar sau care să jignească.
  3. Nu sunt permise comentariile discriminatorii.
  4. Pentru protecția dumneavostră nu folosiți în comentarii informații personale.
  5. Daca aveți vreo plângere legată de administrarea siteului vă rugăm să trimiteți un mesaj la adresa de mail: [email protected]