Ioan Becali a vorbit despre situația tensionată a lui Cristiano Bergodi (62 de ani) la U Cluj și nemulțumirile italianului.
U Cluj a fost în „cărți” pentru titlu și Cupa României sezonul trecut, cedând de fiecare dată în fața Universității Craiova.
Antrenorul „șepcilor roșii” ar fi pe picior de plecare din cauza rezultatelor slabe din ultima perioadă. Conducerea clubului a dat, totuși, de înțeles că nu se pune problema să renunțe la serviciile italianului. Și impresarul Ioan Becali a dezvăluit că Bergodi are niște nemulțumiri care îl pot face oricând să „explodeze”.
După remiza cu FC Argeș, Cristiano Bergodi ar fi răbufnit și ar fi decis să plece de la Cluj. A reușit să revină rapid la gânduri mai bune, însă și Ion Becali știe că situația e pe cale să „explodeze” dacă rezultatele vor continua să fie sub nivelul așteptărilor.
„Pe Bergodi îl văd într-o pasă din asta… E prea supărat când pierde. E ceva acolo, nu știu. Are niște nemulțumiri și poate să aibă o «explozie». E normal să fii supărat când pierzi, dar pe el îl văd la capătul răbdării. El face așa doar dacă are o ofertă de undeva.
E antrenor totuși la o echipă importantă, care a semnat căpitanul naționalei, pe Stanciu, care doi-trei-patru ani poate să strângă echipa în jurul lui”, a declarat Ioan Becali pentru Fanatik.
Cristiano Bergodi ar avea o mare nemulțumire legată de campania de mercato din vară. Nu a primit întăriri de top care să îl ajute să continue lupta de la egal la egal cu celelalte rivale din Superliga. În vară, au fost aduși doar jucători liberi de contract, iar Andrei Coubiș (22 de ani) a fost cedat la Lincoln City.
Potrivit informațiilor GSP, italianul ar fi dorit să plece fără alte compensații în afară de plata la zi, dar oficialii U Cluj nu ar fi agreat această propunere. Rezilierea unilaterală are o clauză de 150.000 de euro.
În iarnă, U Cluj ar putea da lovitura cu mutările lui Nicolae Stanciu (33 de ani) și Andrei Burcă (33 de ani). Ambii evoluează în China și vor rămâne liber de contract la finalul acestui an.