Alex Dobre, anunț despre plecarea de la Rapid: „Sunt lucruri confidențiale”

Alex Dobre a reacționat după partida Rapid - Csikszereda. Sursa foto: SPORT PICTURES

Vedeta din Giulești, Alex Dobre (28 de ani), a primit o întrebare despre situația sa contractuală, după ultimul fluier al partidei Rapid – Csikszereda.

Vineri, 30 octombrie, bucureștenii au obținut un succes în fața trupei din Miercurea Ciuc, scor 2-0. În etapa 14 din Superliga, Dobre a marcat al doilea gol al gazdelor, în minutul 90+5, de la punctul cu var.

Alex Dobre a menținut suspansul, după meciul Rapid – Csikszereda: „Prefer să respectați acest lucru. Vedem”

Contractul jucătorului pregătit de către Daniel Pancu (49) va expira la data de 30 iunie 2027. Bineînțeles, situația lui Alex Dobre este de maximă importanță, el fiind unul dintre fotbaliștii de top ai Rapidului.

„Era important să ne recăpătăm starea de spirit, să arătăm că suntem bine. Putem îmbunătăți multe lucruri.

Mă bucur că am obținut cele trei puncte, asta e cel mai important, suntem acolo. Ne-a ajutat ședința, Mister ne inspiră acest spirit de luptă. Are pretenția să scoatem maximum, îl respectăm pentru acest lucru.

E important că am reușit să câștigăm, că mulți jucători au prins minute. Faptul că am început de pe bancă… Sunt profesionist, trebuie să dau 100%. Când sunt băgat, intru și dau totul.

(n.r. – Cum merg negocierile? Rămâi la Rapid?) Sunt lucruri confidențiale, între mine și club. Prefer să respectați acest lucru. Vedem.

Farul e o echipă foarte bună, cu jucători foarte buni. Ne concentrăm pe ceea ce pregătim la antrenament, să obținem cele trei puncte. Asta e cel mai important pentru noi, pentru suporteri”, a spus Alex Dobre la microfonul Digi Sport.

Dina Grameni: „A fost o victorie importantă, o partidă grea. Meciul cu FCSB a lăsat răni”

„A fost o victorie importantă, un meci greu. Meciul cu FCSB (n.r. – scor 4-1 pentru roș-albaștri) a lăsat răni. Știam că va fi greu până ne vom găsi ritmul.

E o victorie, suntem bucuroși. Este și meritul lui Aioani, a avut intervenții cruciale, care ne-au ținut în meci. Dacă ei marcau, se schimba cursul partidei.

Legat de golul meu, am văzut spațiul acela. Nu sunt un jucător care driblează, mă adaptez în orice zonă a terenului. Am văzut culoarul liber, am tras. Mă bucur că am înscris, îmi dă încredere în viitor.

(n.r. – Era o partidă delicată, după eșecul cu FCSB?) Da, clar. A fost tipul de meci în care aveam doar de pierdut, nimic de câștigat. Ei au venit să joace, să ia punct, cel puțin. Noi eram singurii care aveau de pierdut. Lumea era iritată, nu e ușor de digerat o înfrângere ca cea din derby. Trebuie să ne revenim.

Antrenorul a fost ca noi. Nu cred că a fost jucător să nu fie extrem de afectat. Am pierdut categoric un derby. Am avut o ședință, cei care au jucat au spus ce aveau de spus, ce nu a mers, cum vedem lucrurile”, a declarat, printre alte lucruri, și colegul lui Alex Dobre, Dina Grameni (24).

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
  1. Nu folosiți cuvinte care să aducă o vătămare morală celorlalte persoane care comentează.
  2. Vă rugăm să faceți referiri doar la articolul în cauză și să nu folosiți un limbaj vulgar sau care să jignească.
  3. Nu sunt permise comentariile discriminatorii.
  4. Pentru protecția dumneavostră nu folosiți în comentarii informații personale.
  5. Daca aveți vreo plângere legată de administrarea siteului vă rugăm să trimiteți un mesaj la adresa de mail: [email protected]