Gloria Bistrița și FCSB s-au duelat, joi seară, 29 octombrie, în etapa cu numărul 2 din Grupa C a Cupei României, sezonul 2026-2027.
Partida a avut loc pe stadionul din Complexul Sportiv „Jean Pădureanu”, iar după fluierul final, bistrițenii i-au acuzat pe bucureșteni că au făcut prăpăd în vestiar.
Gloria Bistrița a produs surpriza etapei 2 din grupele Cupei României și a învins-o pe FCSB, o echipă cu un lot evaluat la 24 de milioane de euro, potrivit site-ului de specialitate Transfermarkt.
Singurul gol al confruntării de pe stadionul din Complexul Sportiv „Jean Pădureanu” s-a marcat în minutul 23 și a fost trecut în contul mijlocașului Antonio Bradu (24 de ani), aflat la prima reușită din sezonul competițional 2026-2027.
„Rușinos!”, a exclamat Laurențiu Reghecampf după înfrângerea cu Gloria Bistrița, în timp ce Mihai Stoica, managerul general al FCSB, nu și-a putut ține nervii în frâu și după fluierul final s-a contrat verbal cu un suporter din tribune.
Pe de altă parte, cei de la FCSB sunt acuzați de bistrițeni că și-ar fi vărsat furia și asupra vestiarului din Complexul Sportiv „Jean Pădureanu”.
La miezul nopții, Eugen Cosma, director al Gloriei Bistrița, a postat câteva imagini pe aplicația Whatsapp, la secțiunea poveste, și a transmis un mesaj ironic:
„Mulțumim, FCSB!”, a scris oficialul echipei care ocupă locul 11 în clasamentul din Liga 2 România.
Așa cum se poate vedea în galeria foto a articolului, imaginile vorbesc de la sine. În poze se poate vedea un vestiar răvășit, plin de sticle de plastic și pahare folosite. De asemenea, noroiul ajuns pe podea de pe ghetele fotbaliștilor e vizibil și el.
Practic, bistrițenii îi acuză pe cei de la FCSB că nu au strâns după ei înainte de a părăsi vestiarul stadionului din Complexul Sportiv „Jean Pădureanu”.
FCSB și Gloria Bistrița au ambele șanse să se califice mai departe în Cupa României. În fazele eliminatorii ajung primele două clasate din fiecare grupă.
În acest moment, în Grupa C situația este foarte echilibrată. Lider e FC Bihor, cu 4 puncte, 4 goluri marcate și 3 primite. Urmează apoi FCSB, cu 3 puncte, 5 goluri marcate și doar unul primit.
Pe 3 vine Csikszereda Miercurea Ciuc, cu 3 puncte, 3 goluri marcate și două primite. Abia apoi e Gloria Bistrița, tot cu 3 puncte, un gol marcat și două încasate.
Tot 3 puncte are și FC Argeș, ocupanta locului 5, care a marcat de 3 ori în primele două meciuri și a primit 5 goluri. Codașa grupei e Corona Brașov, cu un punct, două goluri marcate și 5 încasate.
În ultima rundă din Grupa C sunt programate următoarele partide:
În caz de egalitate de puncte, departajarea se face în funcție de rezultatele înregistrate în meciurile directe. Așadar, cei de la Gloria Bistrița au o șansă bună de a avansa în fazele eliminatorii.