Noul stadion din Suceava ar urma să fie ridicat pe un teren de 15 hectare, aflat în apropierea autostrăzii A7 și a drumului care face legătura între Burdujeni și aeroport. Proiectul se învârte în jurul unei arene moderne, cu o capacitate de 15.000 de locuri.
Potrivit informațiilor apărute în presă, Consiliul Județean Suceava urmărește să amenajeze și o zonă de agrement pe acea bucată de pământ. Întru realizarea investiției, administrația județeană dorește să preia terenul din domeniul public al localității Salcea.
Inițial, s-a spus că arena ar urma să fie construită în comuna Șcheia. Acum, jurnaliștii de la Economedia au notat că un proiect de hotărâre privind solicitarea transferului terenului menționat mai sus va fi supus aprobării într-o ședință a Consiliului Județean Suceava, în data de 29 octombrie 2026.
Totodată, sursa citată, invocând referatul de aprobare care însoțește proiectul de hotărâre, a arătat că accesul la noul stadion ar trebui să fie asigurat prin drumul de legătură între DJ 208T (Burdujeni) și DJ 290A (Aeroportul Internațional „Ștefan cel Mare”).
Alimentarea cu apă și canalizarea ar urma să fie asigurate prin proiectul „Rețea de alimentare cu apă și canalizare – Aeroportul Ștefan cel Mare Suceava și Parcul Industrial Bucovina I”.
Pe lângă activități sportive, stadionul și zona de agrement vor găzdui concerte, spectacole și alte evenimente culturale și comunitare.
Primăria Salcea a exprimat disponibilitatea de a colabora pentru parafarea transferului, conform documentelor care însoțesc proiectul de hotărâre. În cazul aprobării de către CJ Suceava, procesul va necesita și adoptarea unei hotărâri de către Consiliul Local Salcea.
În luna septembrie, președintele CJ Suceava, Gheorghe Șoldan (35 de ani), a anunțat că studiul de fezabilitate și documentația pentru viitorul stadion au fost finalizate.
„Vorbim de un stadion cu 15.000 de locuri. Să ne bucurăm și noi, județul Suceava, Moldova, celelalte județe, de o arenă multifuncțională, așa cum merităm, nu doar pentru fotbal, ci și pentru alte evenimente.
O arenă multifuncțională pentru județul Suceava și pentru întreaga Moldovă, unde nu vor fi doar meciuri de fotbal. O să vedeți, este un complex întreg, cu spații comerciale care vor fi date în chirie, cu parcare. Va putea fi disponibil pentru foarte multe evenimente”, a precizat Șoldan pentru Monitorul de Suceava.