Unchiul lui Lamine Yamal a răbufnit după ce Balonul de Aur a fost câștigat de Harry Kane: „I l-au făcut cadou! Lamine va câștiga cinci!

Dezamăgire în tabăra lui Lamine Yamal. Sursa foto: MEDIAFAX FOTO

După ce Balonul de Aur 2026 a ajuns la Harry Kane (33), luni, 26 octombrie, unchiul lui Lamine Yamal (19) a avut o reacție „fierbinte”.

Ceremonia a fost organizată la Londra. La 25 de ani după Michael Owen (46), Harry Kane a reușit să readucă fotbalul din Anglia în top.

Unchiul lui Lamine Yamal nu a fost de acord cu victoria bifată de către Harry Kane, starul care a pus mâna pe Balonul de Aur

Internaționalul englez a trecut – printre alte nume grele – de Kylian Mbappe (27) și de Lamine Yamal. Francezul din atacul lui Real Madrid a reacționat pe Instagram, în timp ce spaniolul nu și-a putut ascunde dezamăgirea.

Mbappe a fost unul dintre puținii fotbaliști care nu s-au ridicat când l-au salutat pe Harry Kane. Nici tabăra lui Lamine Yamal nu a dat dovadă de eleganță.

„La fel ca anul trecut, când tatăl jucătorului a criticat deschis rezultatul după victoria lui Ousmane Dembele, de data aceasta unchiul puștiului-minune spaniol a fost cel care și-a exprimat opinia pe rețelele sociale”, se arată pe site-ul football365.fr.

„Harry Kane mai are doar câteva zile de carieră, așa că i-au făcut cadou Balonul de Aur”

Totodată, sursa citată a prezentat o declarație, cuvintele aparținându-i unchiului lui Yamal. Acesta a vorbit pentru Cadena Ser.

„Sunt foarte trist, îmi pare rău. Nepotul meu este foarte bun, este cel mai bun jucător din lume, toată lumea știe asta.

Dacă iubești fotbalul, te duci (n.r. – la stadion) să-l vezi pe Lamine Yamal, nu pe Harry Kane. Harry Kane este un marcator, Lamine Yamal este cel mai bun.

E ghinionist. Oamenii spun că e tânăr, că va câștiga mai multe, dar Harry Kane mai are doar câteva zile de carieră, așa că i-au făcut cadou Balonul de Aur.

Lamine a cucerit totul: La Liga, Cupa Mondială, Supercupa. A avut un sezon incredibil. Marchează goluri pe care nimeni altcineva nu le marchează, pase decisive, tot ce ți-ai putea dori. Va câștiga mai mult de un Balon de Aur. Va câștiga cinci!”, a comunicat bărbatul.

Clasamentul final a fost următorul:

  1. Harry Kane;
  2. Kylian Mbappe;
  3. Lamine Yamal;
  4. Rodri;
  5. Leo Messi;
  6. Khvicha Kvaratskhelia;
  7. Ousmane Dembele;
  8. Erling Haaland;
  9. Michael Olise;
  10. Fabian Ruiz.

Kane: „Mamă, tată, m-ați sprijinit, m-ați dus la antrenamente, vă mulțumesc pentru tot efortul”

„Vreau să aduc un omagiu tuturor antrenorilor pe care i-am avut de-a lungul carierei mele. Mulțumesc familiei.

Îi mulțumesc fratelui meu, este aici în această seară. Îmi amintesc când băteam mingea împreună. Mi-ai zis că voi ajunge fotbalist, apreciez și îți mulțumesc pentru acele momente.

Mamă, tată, m-ați sprijinit, m-ați dus la antrenamente, vă mulțumesc pentru tot efortul. Nu am simțit presiune din partea voastră, m-ați sprijinit să devin fotbalist. Vă mulțumesc și vă iubesc mult!”, a spus Harry Kane în urma victoriei repurtate.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
  1. Nu folosiți cuvinte care să aducă o vătămare morală celorlalte persoane care comentează.
  2. Vă rugăm să faceți referiri doar la articolul în cauză și să nu folosiți un limbaj vulgar sau care să jignească.
  3. Nu sunt permise comentariile discriminatorii.
  4. Pentru protecția dumneavostră nu folosiți în comentarii informații personale.
  5. Daca aveți vreo plângere legată de administrarea siteului vă rugăm să trimiteți un mesaj la adresa de mail: [email protected]