Implozie la ASA Târgu Mureș, clubul unde Gabi Tamaș e manager executiv! S-au săturat să aștepte banii de la Primărie și să fie mințiți: „Vrem respect”

Cristian Hitruc
SURSĂ: Facebook ASA Târgu Mures

Situație tensionată la ASA Târgu Mureș, clubul la care Gabi Tamaș ocupă funcția de manager executiv. Reprezentanții echipei din eșalonul secund au publicat un comunicat de presă prin care își exprimă nemulțumirea față de felul în care au evoluat discuțiile cu administrația locală privind finanțarea.

Clubul acuză întârzieri repetate, promisiuni fără rezultate concrete și lipsă de predictibilitate, iar conducerea afirmă că a făcut eforturi uriașe pentru ca activitatea să fie continuată.

E scandal la ASA Târgu Mureș

Prin intermediul comunicatului de presă lansat în mediul online, conducerea celor de la ASA Târgu Mureș, formație care evoluează în eșalonul secund, punctează că a făcut eforturi uriașe pentru a îndeplini condițiile necesare unui parteneriat cu Primăria Municipiului Târgu Mureș.

În ciuda acestor eforturi, finanțarea a rămas incertă, iar oficialii echipei spun că viitorul proiectului sportiv poate fi afectat din cauza acestei situații.

„Nu solicităm privilegii și nu cerem ocolirea procedurilor legale. Cerem transparență, consecvență și respect față de un club care și-a asumat responsabilități și a făcut sacrificii reale pentru a-și continua activitatea”, au transmis reprezentanții ASA Târgu Mureș, prin intermediul unui comunicat de presă.

Promisiuni fără rezultate concrete

În comunicatul publicat pe rețelele de socializare, clubul prezintă mai multe lucruri care au condus la un blocaj financiar. Reprezentanții formației transmis că, în 2025, demersurile privind cesiunea drepturilor federative ale clubului au fost afectate de acțiunea Prefecturii referitoare la legalitatea hotărârii adoptate în acest context. Această situație ar fi generat incertitudine și ar fi blocat finanțarea.

„În 2025, demersurile privind cesiunea drepturilor federative ale clubului au fost afectate de acțiunea Prefecturii referitoare la legalitatea hotărârii adoptate în acest context, generând incertitudine și blocând perspectiva finanțării. Am ales să parcurgem toate etapele necesare, cu încrederea că lucrurile se vor clarifica și că vom putea merge mai departe.

La începutul anului 2026, în perspectiva unei asocieri cu Primăria Municipiului Târgu Mureș, am făcut eforturi financiare considerabile pentru a aduce datoriile la zi și pentru a îndeplini condițiile necesare unui parteneriat. Ulterior, ni s-a comunicat că această variantă nu mai este posibilă, fiind îndrumați către procedura de selecție a proiectelor cu finanțare nerambursabilă.

Am urmat și această cale, am câștigat o finanțare, pentru ca ulterior suma să fie redusă la jumătate. Astăzi, până și finanțarea rămasă așteaptă să se concretizeze.

Am acceptat fiecare etapă, am făcut eforturile care ne-au revenit și am rămas deschiși dialogului. În schimb, ne găsim din nou în situația de a aștepta, fără certitudinea momentului în care discuțiile și deciziile vor produce efecte concrete. Există o diferență între a nu putea oferi sprijin și a lăsa permanent impresia că acesta este aproape. Prima situație presupune o realitate care trebuie comunicată onest. Cea de-a doua consumă timp, resurse și, inevitabil, încredere”, a mai transmis ASA Târgu Mureș.

„Promisiunile nu plătesc salarii”

Cei de la ASA Târgu Mureș au punctat că „promisiunile nu plătesc salarii” și s-au arătat deranjați de faptul că municipalitatea lasă impresia că sprijinul promis este aproape de a fi oferit.

„Nu solicităm privilegii și nu cerem ocolirea procedurilor legale. Cerem transparență, consecvență și respect față de un club care și-a asumat responsabilități și a făcut sacrificii reale pentru a-și continua activitatea.
În spatele ASA Târgu Mureș se află sportivi, antrenori, angajați, copii și suporteri pentru care fiecare amânare are consecințe. Viitorul lor nu poate fi construit din perspective schimbătoare și promisiuni fără un rezultat concret.
Promisiunile nu plătesc salarii, perspectivele nu sting datorii, iar încrederea nu poate fi cerută la nesfârșit fără să fie susținută prin fapte.
Ne dorim un parteneriat real cu administrația locală, nu un conflict. Dar un parteneriat nu poate exista doar în declarații, iar răbdarea nu poate ține locul unei decizii.
ASA Târgu Mureș a luptat, dorindu-și să construiască un proiect frumos și sănătos pentru comunitatea mureșeană, însă în condițiile în care atenția este centrată pe alte ramuri sportive, ne punem real și firesc întrebarea cât și dacă vom mai continua?!”, se mai arată în comunicatul emis de ASA Târgu Mureș.
Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
  1. Nu folosiți cuvinte care să aducă o vătămare morală celorlalte persoane care comentează.
  2. Vă rugăm să faceți referiri doar la articolul în cauză și să nu folosiți un limbaj vulgar sau care să jignească.
  3. Nu sunt permise comentariile discriminatorii.
  4. Pentru protecția dumneavostră nu folosiți în comentarii informații personale.
  5. Daca aveți vreo plângere legată de administrarea siteului vă rugăm să trimiteți un mesaj la adresa de mail: [email protected]