Stadion nou de 20.000 de locuri, sală polivalentă și bazin olimpic: 108.000.000 de euro!

Gigi Grigorescu
Licitația a fost finalizată, astfel că au început lucrările la complexul sportiv care va avea stadion nou, sală polivalentă și bazin olimpic. Foto: gazetebirlik.com

A început construcția pentru proiectul major al unui nou stadion și al unui complex sportiv modern, care va costa 108.000.000 de euro.

Echipa aflată în prezent pe locul 8 în campionatul Turciei, Erzurumspor, va beneficia de un stadion nou, cu o capacitate de 20.000 de locuri.

Licitația a fost finalizată, astfel că au început lucrările la complexul sportiv care va avea stadion nou, sală polivalentă și bazin olimpic

Este de așteptat ca lucrările se fie finalizate la jumătatea lunii ianuarie a anului 2028. Proiectul a fost anunțat chiar de președintele Turciei, Recep Erdogan, în decembrie 2024.

Arena va avea 20.000 de locuri, sala de sport va putea găzdui 5.000 de oameni, iar în acest complex sportiv vor mai exista un bazin olimpic cu dotări complete și zone de divertisment.

Lucrările de pregătire a terenului și infrastructură, plus realizarea fundației, sunt în plină desfășurare. Totul va costa 6,3 miliarde e lire turcești, adică 108.000.000 de euro.

Licitația a fost finalizată, astfel că au început lucrările la complexul sportiv care va avea stadion nou, sală polivalentă și bazin olimpic. Foto: captură video, Turkiye Gazetesi

Planificat într-un stil arhitectural albastru și alb, complexul își propune să contribuie la infrastructura sportivă a orașului Erzurum.

„În numele orașului Erzurum și al fanilor echipei, mulțumim tuturor celor care contribuie la construirea stadionului.

Sperăm că acesta va fi finalizat în curând, fără întârzieri. Acest oraș merită cu prisosință un stadion frumos. Am avut probleme pe vechea arenă.

Noul stadion e frumos, vibrant, fără niciun fel de discuții. Sper să fie benefic și le mulțumesc din nou tuturor celor implicați”, a spus Ali Karataş, fost manager al lui Erzurumspor, potrivit Turkiye Gazetesi.

Actualul stgadion al lui Erzurumspor este situat în centrul orașului și are 25.000 de locuri

Complex sportiv este construit în districtul Yakutiye, situat lângă Bulevardului Mehmet Sekmen, pe drumul care duce la aeroport.

Conform autorității de stat pentru locuințe, licitația a fost finalizat pe 12 august 2026, iar înțelegerea cu compania de construcții a fost semnat pe dpuă săptămâni mai târziu.

Selami Altınok, membru al Parlamentului din partea Partidului AK din Erzurum, a subliniat eforturile care de spun pentru realizarea proiectului.

„Fie ca acesta să fie de bun augur pentru orașul nostru și comunitatea noastră sportivă! Continuăm munca noastră pentru proiectul stadionului.

Licitația a fost finalizată, astfel că au început lucrările la complexul sportiv care va avea stadion nou, sală polivalentă și bazin olimpic. Foto: captură video, Turkiye Gazetesi

Capacitatea va fi de 20.000 de locuri. Acest nou complex sportiv va juca un rol imens în viitorul sportiv al orașului Erzurum”, a transmis politicianul.

În prezent, Erzumspor, care în vară a ratat transferul lui Denis Drăguș, joacă meciurile de pe teren propriu pe Stadionul Kazım Karabekir, cu o capacitate de 25.000 de locuri.

Este dintre cele mai mari stadioane din estul Turciei. Arena are teren cu gazon natural, plus facilități cum ar fi zone de servire a băuturilor și gustărilor.

De-a lungul timpului, arena s-a numit Cemal Gursel și Yeni Erzurum, iar numele actual a fost dat după un proiect de renovare finalizat în 2010.

Tribunele, care inițial erau descoperite, au fost acoperite pentru a oferi spectatorilor un confort sporit. Stadionul este situat în apropierea centrului orașului.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
  1. Nu folosiți cuvinte care să aducă o vătămare morală celorlalte persoane care comentează.
  2. Vă rugăm să faceți referiri doar la articolul în cauză și să nu folosiți un limbaj vulgar sau care să jignească.
  3. Nu sunt permise comentariile discriminatorii.
  4. Pentru protecția dumneavostră nu folosiți în comentarii informații personale.
  5. Daca aveți vreo plângere legată de administrarea siteului vă rugăm să trimiteți un mesaj la adresa de mail: [email protected]