Rapid București este gata să ia o decizie importantă și să renunțe la Timotej Jambor, chiar în perioada de mercato din iarnă, întrucât atacantul nu a reușit să se ridice la nivelul așteptărilor.
Conform informațiilor apărute până în prezent, se pare că o echipă din Slovacia și-a manifestat interesul pentru serviciile fotbalistului din Giulești, iar informația a apărut chiar în ziua meciului dintre FCSB și Rapid București.
Conform informațiilor publicate de as.ro, AS Trencin este interesată de transferul lui Timotej Jambor. Formația slovacă ar putea încerca să îl transfere pe atacant chiar în pauza competițională din iarnă.
Jambor a ajuns la Rapid în vara anului 2024, de la Zilina. Giuleștenii au plătit aproximativ un milion de euro în schimbul său, dar acesta nu a reușit să se ridice la nivelul așteptărilor. Astfel, nu a devenit o piesă importantă din lot și a fost lăsat, de multe ori, pe banca de rezerve sau chiar în afara echipei.
Cum nu a reușit să convingă la Rapid București, în iarna anului 2025, giuleștenii l-au trimis pe Jambor înapoi la Zilina, sub formă de împrumut. Atacantul a revenit în Giulești în vara aceluiași an, însă nu a reușit să își câștige locul în echipă.
Astfel, în februarie 2026, oficialii clubului patronat de Dan Șucu au decis să îl împrumute din nou, de data aceasta la formația poloneză Slask Wroclau. După încheierea împrumutului, acesta s-a întors la Rapid, iar Daniel Pancu a decis să îl păstreze în lot pentru acest sezon competițional.
În actuala stagiune, Timotej Jambor a bifat doar cinci apariții pentru Rapid București, în care a adunat 168 de minute pe teren. Slovacul a oferit o pasă decisivă în partida cu FC Botoșani, din etapa a doua a campionatului, însă nu a reușit să se impună în ofensiva giuleștenilor.
Conform platformei de specialitate Transfermarkt, Timotej Jambor este cotat în acest moment la suma de 350.000 de euro, mult sub suma pe care Rapid București a plătit-o în schimbul său, în vara anului 2024.
De menționat este că informația despre viitorul lui Jambor a apărut chiar în ziua derby-ului dintre FCSB și Rapid, programat sâmbătă, 24 octombrie, de la ora 21:00, pe Arena Națională.