Patronul FCSB, Gigi Becali (68 de ani), a vorbit la decesul lui Viorel Păunescu, omul datorită căruia a luat echipa, tot despre bani.
Afectat de decesul lui Viorel Păunescu, Gigi Becali transmite că i-a spus de multe ori fostului lui prieten să doneze banii săracilor, bisericilor și bătrânilor.
Viorel Păunescu, preşedinte al Consiliului de Administraţie al clubului Steaua între 1998 și 2003, a încetat din viaţă la vârsta de 91 de ani.
El preluase echipa de fotbal de la Ministerul Apărării Naţionale şi a înfiinţat ONG-ul AFC Steaua. Ulterior, FCSB, condusă de Gigi Becali, a preluat locul în prima divizie.
/https%3A%2F%2Fwww.prosport.ro%2Fwp-content%2Fuploads%2F2026%2F10%2Fviorel-paunescu-12.jpg)
Gigi Becali regretă trecerea în neființă a prietenului Viorel Păunescu, dar tot la bani îi este gândul. Foto: Sport Pictures
Au fost zeci de procese între gruparea lui Gigi Becali și CSA Steaua, unul, cu privire la daune, este îâncă pe rol, iar palmaresul este împărțit în 3.
Gigi Becali a reacționat la decesul lui Viorel Păunescu, dar, conform obiceiului, chiar și în acest moment tot la bani îi este gândul.
„Mă aşteptam, era bolnav la 92 de ani (n.r. 91 de ani). Doar că problema nu e vestea, ci că a lăsat milioane în cont şi a lăsat averi, dar nu a luat nimic cu el.
Asta e cea mai mare problemă. Înţelegi? Problema nu e că a plecat de aici, ci unde se duce? M-ai înţeles?
Da, eram prieten cu el. Ne cunoaştem dinainte, de mulţi ani. Uite a trecut vremea, era tânăr el, eu şi mai tânăr, vremea a trecut. Uite că s-a dus.
Ce a făcut, ce n-a făcut nimic nu mai ia cu el. Toate sunt ca floarea în vânt, umbră, şi toate au trecut. Şi-a lăsat milioanele în cont, şi-a lăsat averile, proprietăţile, dar pentru ce?
Putea să le ia cu el acum. Eu îi ziceam «Băi, nea Viorele, pentru ce le laşi în cont?».
Nu avea copii. «Păi, cum să fac?», «Le iei cu tine», «Păi, cum să le iau?», «Du-te şi dă-le săracilor, bisericilor, bătrânilor».
Acum le lua cu el. Pe toate le găsea acum, le vedea şi le găsea”, a declarat Gigi Becali pentru Orangesport.
Liga Profesionistă de Fotbal a fost cea care a anunțat decesul și a transmis că, în semn de omagiu, se va ține un moment de reculegere la toate partidele rămase de jucat în etapa 13.
Cea mai interesantă confruntare este, fără îndoială, FCSB – Rapid, care se va juca sâmbătă, 24 octombrie, de la ora 21:00, pe Arena Națională.
La ora jocului, echipa lui Gigi Becali se află pe locul 6 și, în cel mai fericit caz, acolo termină runda, deoarece avansul față de următoarea clasată, U Cluj, este de 4 puncte.
În schimb, dacă formația pregătită de Laurențiu Reghecampf face un pas greșit, riscă să fie devansată de Farul, CFR Cluj și UTA.
/https%3A%2F%2Fwww.prosport.ro%2Fwp-content%2Fuploads%2F2026%2F10%2Fviorel-paunescu-11.jpg)
Gigi Becali regretă trecerea în neființă a prietenului Viorel Păunescu, dar tot la bani îi este gândul. Foto: Sport Pictures
De partea cealaltă, Rapid se află pe locul secund, la două puncte de liderul Dinamo și, dacă învinge, urcă provizoriu pe prima poziție a clasamentului.
În condițiile în care primul criteriu de departajare în timpul sezonului regulat este golaverajul, „câinii” ar reveni în frunte cu o remiză pe terenul lui CFR Cluj.
Până la finalul turului, FCSB va mai întâlni U Cluj în deplasare și Corvinul acasă, iar Rapid primește replica lui FK Csikszereda și joacă pe terenul Farului.