Liviu Ungurean, cunoscut drept „Bocciu”, liderul Peluzei Nord Rapid, a lansat mai multe ironii la adresa rivalilor, amintind de meciurile din anii 90, când susține că suporterii giuleșteni dominau tribunele stadionului Ghencea.
Liderul galeriei rapidiste a povestit cum arătau confruntările cu Steaua în perioada în care a început să meargă pe stadion.
Liviu Ungurean a susținut că rivalii aveau atunci o galerie foarte mică, în timp ce rapidiștii ocupau o mare parte a tribunelor. Declarațiile vin înaintea confruntării dintre FCSB și Rapid, programată sâmbătă, pe Arena Națională, unde cele două galerii pregătesc o atmosferă specială.
Liviu Ungurean a rememorat primul său derby împotriva Stelei, pe care spune că l-a urmărit din tribunele stadionului Ghencea în 1993, când avea doar nouă ani.
Liderul galeriei Rapidului susține că, în acea perioadă, diferența dintre cele două grupuri de suporteri era uriașă. În timp ce rapidiștii ocupau tribune întregi, galeria adversă era concentrată într-o zonă restrânsă a stadionului.
„Eu am prins foarte multe derby-uri. Au fost vremuri frumoase când chiar era ultraserie în România. Acum ești catalogat drept infractor. Noi vom merge pe stadion doar să ne susținem pasiunea pentru Rapid. Am foarte multe amintiri frumoase din meciurile cu Steaua pentru că am prins și anii ’90. Ei nici nu aveau galerie”, a declarat „Bocciu”, pentru Fanatik.
Acesta a continuat cu o descriere ironică a atmosferei de la un meci disputat în Ghencea, susținând că o mare parte dintre cei prezenți în peluza gazdelor erau militari.
„Toată tribuna 1 era plină de rapidiști, tribuna a doua, plină de rapidiști, iar la peluza sud era plină cu soldați, toți în uniformă. Era stadionul plin de rapidiști și Jean Pavel avea galeria jumătate de sector la peluza nord. Băgau acolo toate unitățile militare”, a povestit liderul Peluzei Nord Rapid.
„Bocciu” a oferit și detalii despre meciul pe care îl consideră prima sa experiență importantă într-o deplasare împotriva marii rivale.
„Îmi aduc aminte primul meci la care am mers cu Steaua în Ghencea. Ne-au bătut cu 1-0 și cred că a dat gol Ilie Dumitrescu. Țin minte că a lovit mingea de la jumătatea terenului Ionel Chebac și s-a dus în bara transversală. Putea să fie un gol incredibil. În 1993 a fost meciul”, a declarat Liviu Ungurean.
Suporterii Rapidului vor beneficia de întreaga peluză destinată oaspeților, în urma unui acord de reciprocitate între cele două cluburi.
„Am primit toată peluza, este un acord de reciprocitate și salutăm această decizie pentru că la un astfel de meci trebuie să se bucure de fotbal toată lumea și să aibă șansa să fie pe stadion. Noi ne pregătim deja de meci”, a transmis „Bocciu”.