Calhanoglu, scandalizat pentru că a fost schimbat de Chivu în Inter – Șahtior! Reacția turcului când s-a așezat pe bancă: „I-a spus ceva secundului Kolarov!”

Calhanoglu și Cristi Chivu. SURSĂ: Profimediaimages

Hakan Calhanoglu (32 de ani) nu a primit deloc bine decizia lui Cristian Chivu (45 de ani) de a-l înlocui în minutul 60, iar reacția internaționalului turc a atras imediat atenția presei italiene. 

Mijlocașul și-a arătat nemulțumirea prin gesturi, dar și expresii faciale, apoi a avut un schimb de cuvinte cu Aleksandar Kolarov, secundul antrenorului român.

Calhanoglu, vizibil iritat după decizia lui Cristian Chivu

Chivu era vizibil nemulțumit de evoluția echipei. Tehnicianul a decis să intervină cu trei schimbări simultane, încercând să modifice ritmul jocului și să obțină o reacție din partea fotbaliștilor săi. Lucru care a dat și roade, fostul internațional reușind să obțină toate cele trei puncte, scor final 1-0. 

Dintre jucătorii înlocuiți, Calhanoglu a părut cel mai afectat de hotărârea antrenorului. Potrivit informațiilor prezentate de Prime și preluate de publicația italiană FCInter1908, turcul nu și-a ascuns dezamăgirea nici după ce a ajuns pe banca de rezerve.

După ce și-a văzut numărul pe tabela de schimbări, Calhanoglu a părăsit terenul cu o expresie facială. Ajuns pe bancă, fotbalistul i-a adresat câteva cuvinte lui Aleksandar Kolarov, fostul internațional sârb care face parte din staff-ul lui Cristian Chivu.

Deși a fost înlocuit după o oră de joc, Hakan Calhanoglu nu a avut o prestație slabă în opinia jurnaliștilor italieni. Mijlocașul a fost notat cu 6,5, fiind apreciat pentru încercările ofensive ale formației milaneze. Turcul a reușit mai multe pase lungi spectaculoase, inclusiv execuții de la aproximativ 40 de metri, și a încercat să găsească soluții pentru a trimite rapid mingea în jumătatea adversă, mai scriu italienii.

În debutul partidei, mijlocașul a încercat și un șut de la distanță, însă mingea a trecut puțin pe lângă poartă.

Ce au scris italienii despre meciul făcut de Chivu & CO

„Inter Milano a câștigat cu 1-0 în fața lui Șahtior Donețk, într-un meci disputat pe stadionul San Siro, în etapa a treia a fazei principale din Liga Campionilor. Echipa pregătită de Cristian Chivu a obținut cele trei puncte în ciuda faptului că a evoluat în inferioritate numerică în ultima parte a întâlnirii.

Formația italiană a intrat în această partidă cu presiunea rezultatelor din primele două etape, în care pierduse în fața lui Real Madrid și Club Brugge. De cealaltă parte, Șahtior Donețk, antrenată de Arda Turan, venea la Milano după ce acumulase patru puncte în primele două jocuri.

Inter a încercat să preia inițiativa încă din start, iar Marcus Thuram a avut o oportunitate importantă în primele minute, însă portarul Dmytro Riznyk a reușit să respingă șutul francezului. Italienii au continuat să caute drumul spre gol, dar defensiva formației ucrainene a rezistat, iar cele două echipe au intrat la cabine cu scorul de 0-0.

În repriza secundă, Cristian Chivu a apelat la mai multe schimbări pentru a dinamiza jocul echipei sale. Inter a primit însă o lovitură în minutul 68, când Alessandro Bastoni a văzut al doilea cartonaș galben și a fost eliminat.

Alegerea tactică este cea a unui antrenor experimentat, călit, capabil să gestioneze o situație de urgență.

Deși a rămas cu un om în minus, formația milaneză a reușit să deschidă scorul în minutul 77. Carlos Augusto a înscris după o acțiune la care Henrikh Mkhitaryan a contribuit decisiv.

Inter a gestionat avantajul până la final și a obținut o victorie importantă pentru parcursul european al echipei lui Cristian Chivu”, au scris jurnaliștii de la Gazzetta dello Sport.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
  1. Nu folosiți cuvinte care să aducă o vătămare morală celorlalte persoane care comentează.
  2. Vă rugăm să faceți referiri doar la articolul în cauză și să nu folosiți un limbaj vulgar sau care să jignească.
  3. Nu sunt permise comentariile discriminatorii.
  4. Pentru protecția dumneavostră nu folosiți în comentarii informații personale.
  5. Daca aveți vreo plângere legată de administrarea siteului vă rugăm să trimiteți un mesaj la adresa de mail: [email protected]