Gigi Becali a ieșit la shopping cu Luțu și mini-Luțu, discipolul asortat cu milionarul! Au cumpărat un cuier și scaune cu „blană de oaie” pentru biserică. EXCLUSIV

Gigi Becali supraveghează atent lucrările de la biserica sa din Pipera și acum s-a implicat direct și în „procesul” de cumpărare a obiectelor ce vor fi aranjate în lăcașul de cult.

Fotoreporterii ProSport au suprins imagini inedite. Gigi Becali, însoțit de Luțu, mini-Luțu, dar și un alt ajutor de nădejde, a luat cu asalt un centru comercial.

Gigi Becali a ieșit la shopping cu Luțu și mini-Luțu, discipolul asortat cu milionarul

La magazinele din zona Pipera, unele specializate în vânzarea produselor pentru casă, Becali a dat „ordin” ajutoarelor sale și au fost cumpărate scaune cu „blană de oaie”, un cuier și alte accesorii. Obiectele voluminoase au fost cărate de ajutorul mai solid, Luțu s-a mulțumit să ducă niște mărunțișuri la mașină, mini-Luțu a avut sarcina unor șacoșe, iar patronul FCSB a pus și el mâna și a cărat un cuier.

Omul de afaceri a atras atenția celor aflați la cumpărături în zonă, dar și grupul său a reprezentat o apariție: mini-Luțu, un adolescent după înfățișare, cu ochelari și plete, s-a asortat vestimentar cu Gigi Becali. Ambii erau îmbrăcați cu hanorac negru, brodat cu semnul crucii, diferența fiind că miliardarul a purtat un nou „model”, cu o cruce mai mare. În rest, căciula neagră, cu același semn religios, nu le-a lipsit.

Luțu, în schimb, a avut o ținută casual și a avut grijă să ajungă primul la limuzina de sute de mii de euro a finanțatorului FCSB pentru a-i deschide portiera din dreptul șoferului. Gigi Becali a fost cel care a condus până la lăcașul de cult, acolo unde „ajutoarele” s-au preocupat să golească portbagajul și să ducă obiectele în biserică, inclusiv scaunele cu „blană de oaie” sau sacii plini cu diferite accesorii.

„Fără biserică nu se poate face nimic”

Biserica ridicată de Gigi Becali în Pipera a fost sfințită în iunie, iar despre relația cu Divinitatea omul de afaceri dezvăluia: „Nu mai vreau să am treabă decât numai cu oamenii care sunt în Hristos…Dumnezeu dă soarele și plouă și peste cei răi și peste cei buni. Dar nu stau. Dacă nu ești în Hristos, nu stau.

Nu mai vreau să am de-a face. Vreau viața mea schimbată, tăierea împrejur a inimii, adică schimbarea vieții. Nu mai vreau niciun fel de piatră sau fier în inima mea, numai aur, argint și pietre prețioase. Asta vreau eu, comoara mea. Fără biserică nu se poate face nimic. Aici este cerul pe pământ. fără Hristos nimic nu se poate face”, a încheiat patronul echipei FCSB.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
  1. Nu folosiți cuvinte care să aducă o vătămare morală celorlalte persoane care comentează.
  2. Vă rugăm să faceți referiri doar la articolul în cauză și să nu folosiți un limbaj vulgar sau care să jignească.
  3. Nu sunt permise comentariile discriminatorii.
  4. Pentru protecția dumneavostră nu folosiți în comentarii informații personale.
  5. Daca aveți vreo plângere legată de administrarea siteului vă rugăm să trimiteți un mesaj la adresa de mail: [email protected]