Premierul maghiar, anunț decisiv pentru cluburile din România care primesc milioane de euro de la Budapesta!

Mihnea Tălău
Lovitură de la Budapesta. Foto: Profimedia

Premierul Ungariei, Peter Magyar, într-un discurs adresat Parlamentului, în cadrul căruia a prezentat bugetul pentru anul viitor, a abordat și subiectul privitor la sprijinirea sportului maghiar.

Un subiect sensibil pentru formațiile din România, care primesc sume uriașe de la Budapesta. Sepsi OSK Sfântu Gheorghe și AFK Csikszereda Miercurea Ciuc sunt principalele cluburi de fotbal de la noi din țară finanțate direct cu fonduri de la Guvernul Ungariei.

„Să urmărim unde se duc banii”

Discursul premierului nu sună încurajator pentru viitorul investițiilor făcute de statul maghiar în sportul din România.

„Avem nevoie de un sistem de sprijin în care să fie posibil să urmărim unde se duc banii și să tragem la răspundere cât de mult servesc sportul copiilor și comunitățile locale. (…) Sprijinul statului pentru sport va fi menținut la 453 de miliarde de forinți. taxei pentru sport va fi eliminat, iar în schimb va exista 150 de miliarde de forinți de sprijin direct de stat”, a declarat prim-ministrul Péter Magyar.

În sport, ne dorim ca cât mai mulți copii și adulți să fie activi. Dezvoltarea talentelor nu ar trebui să fie determinată de mărimea portofelului părinților”, a declarat Péter Magyar, citat de utanpotlassport.hu.

Ministrul de Interne, Gabor Posfai, responsabil cu sportul, a indicat în iulie că guvernul a început revizuirea sistemului TAO cu scopul de a crea un sistem mai transparent și mai echitabil.

Sistemul TAO din Ungaria este un mecanism de finanțare a sportului prin deduceri din impozitul pe profit al companiilor, introdus în anul 2011.

Schimbarea politică de la Budapesta a schimbat datele problemei

În România, banii proveniți din taxele maghiare (prin mecanismul TAO și hotărâri directe ale Guvernului de la Budapesta) au fost direcționați masiv către infrastructura sportivă și academiile de copii și juniori din Transilvania, în special în județele Harghita, Covasna și Mureș.

Problemele au apărut după schimbarea politică de la Budapesta, iar modelul prin care academiile de fotbal din afara Ungariei primeau finanțare a intrat în revizuire.

Secretariatul de Stat pentru Sport din Guvernul Ungariei a transmis anterior că programul este analizat, în contextul în care Sepsi și Csikszereda au beneficiat în ultimii ani de fonduri importante pentru academii și infrastructură.

Citind printre rânduri, banii de la Budapesta pentru acestea se reduc drastic.

Până în prezent, suma totală investită de statul maghiar în sportul din România depășește 83 de milioane de euro, iar pentru intervalul 2022–2025, de pildă, finanțarea directă doar pentru principalele două cluburi de fotbal, Sepsi și Csikszereda a fost de aproximativ 50 de milioane de euro.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
  1. Nu folosiți cuvinte care să aducă o vătămare morală celorlalte persoane care comentează.
  2. Vă rugăm să faceți referiri doar la articolul în cauză și să nu folosiți un limbaj vulgar sau care să jignească.
  3. Nu sunt permise comentariile discriminatorii.
  4. Pentru protecția dumneavostră nu folosiți în comentarii informații personale.
  5. Daca aveți vreo plângere legată de administrarea siteului vă rugăm să trimiteți un mesaj la adresa de mail: [email protected]