Larisa Iordache a bătut palma cu PRO TV: „Este o provocare pentru mine”

Larisa Iordache. Sursa: Mediafax foto

Larisa Iordache revine în atenția publicului după ce a participat la emisiunea „America Express”. Va comenta Campionatele Mondiale de Gimnastică Artistică de la Rotterdam.

Fosta medaliată olimpică (Londra 2012) a ajuns la o înțelegere cu PRO TV și va avea rolul de comentator al sportului care a consacrat-o. Larisa Iordache (30 de ani) dă curs unei noi colaborări care o va scoate mult din zona de confort, după ce a mai participat la show-uri TV organizate de postul concurent, Antena 1 (Splash: Vedete la Apă și America Express).

Larisa Iordache devine comentator TV: „Voi trăi competiția dintr-o perspectivă diferită”

În perioada 20 – 25 octombrie vor avea loc Campionatele Mondiale de Gimnastică Artistică de la Rotterdam. Competiția va fi difuzată integral pe Pro Arena și Voyo. Fanii gimnasticii artistice vor avea prilejiul de a o revedea, de această dată în calitate de comentator, pe Larisa Iordache, una dintre cele mai cunoscute gimnaste române.

Este și ultima câștigătoare a unei medalii la Campionatele Mondiale. Are în palmares 4 medalii: 2 de argint (individual compus și sol, Nanning 2014) și 2 de bronz (sol și individual compus Anvers 2013 și Glasgow 2015).

A oferit și o primă reacție după ce a acceptat o provocare inedită care o va pune în postura de a privi această competiție dintr-o nouă perspectivă.

„Am trăit gimnastica din interior, atât în sala de antrenament, cât și pe podiumul marilor competiții. Știu ce înseamnă emoțiile dinaintea unui concurs, presiunea unui moment important, orele nesfârșite de muncă și, mai ales, dorința unui sportiv de a demonstra că poate.

De multe ori, cea mai mare presiune nu vine din exterior, ci chiar din propriile așteptări, din dorința de a fi mai bun, de a-ți depăși limitele și de a transforma anii de pregătire în câteva momente de perfecțiune. De această dată, voi trăi Campionatul Mondial de Gimnastică Artistică dintr-o perspectivă diferită, cea de comentator. Este o nouă provocare pentru mine, pe care o primesc cu emoție, bucurie și multă responsabilitate”, spune Larisa Iordache, potrivit sport.ro. 

În cadrul Campionatelor Mondiale de Gimnastică Artistică vor avea loc probe pe echipe, individual compus și pe aparate. Trei locuri la următoare ediție a Jocurilor Olimpice sunt puse la bătaie în finala feminină pe echipe.

7 sportivi români prezenți la CM de Gimnastică Artistică 2026

În cadrul acestei ediții găzduită de Rotterdam, Olanda, România va fi reprezentată de 7 sportivi (6 la feminin și unul la masculin).

Sabrina Maneca Voinea, Ariana Cotu, Alexia Blănaru, Daria Tănasă, Iris Iordache şi Anamaria Mihăescu și Nicholas Ţarcă (masculin) sunt sportivii care vor încerca să obțină medalii la a 54-a ediție a Campionatelor Mondiale.

În total, vor lua startul 457 de gimnaști din 83 de federații internaționale. Statele Unite ale Americii, Japonia, China, Brazilia, Marea Britanie, Italia, Franţa, Germania, Canada sau Australia vor lupta pentru a obține primele bilete la Jocurile Olimpice de la Los Angeles, SUA (2028).

Programul finalelor Campionatelor Mondiale de Gimnastică Artistică de la Rotterdam:

  • Marți, 20 octombrie, de la 20:00 – finala masculină pe echipe;
  • Miercuri, 21 octombrie, de la 20:00 – finala feminină pe echipe, cu trei calificări olimpice puse în joc;
  • Joi, 22 octombrie, de la 20:30 – finala masculină la individual compus;
  • Vineri, 23 octombrie, de la 20:30 – finala feminină la individual compus;
  • Sâmbătă, 24 octombrie, de la 15:00 – finalele masculine la sol, cal cu mânere și inele, respectiv finalele feminine la sărituri și paralele inegale;
  • Duminică, 25 octombrie, de la 15:00 – finalele masculine la sărituri, paralele și bară fixă, respectiv finalele feminine la bârnă și sol.

Au trecut 11 ani de la ultima medalie a României la Campionatele Mondiale de Gimnastică Artistică. Marian Drăgulescu obținea, în 2015, medalia de argint la sărituri, în timp ce Larisa Iordache urca pe ultima treaptă a podiumului la individual compus.

La ultima ediție, din 2025, Sabrina Maneca Voinea (19 ani) a terminat pe locul 4 la sol.

Carieră spectaculoasă a Larisei Iordache

Născută pe 19 iunie 1996, Larisa Chiriță Iordache a debutat în gimnastica artistică la doar 4 ani și jumătate, la Clubul Dinamo București. În 2012 a bifat primele apariții la Campionatele Europene de seniori de la Bruxelles, unde a bifat două medalii de aur și una de argint.

La Jocurile Olimpice de la Londra a obținut medalia de bronz pe echipe, alături de Diana Bulimar, Diana Chelaru, Sandra Izbașa și Cătălina Ponor.

A adunat 16 medalii europene și 4 medalii la Campionatele Mondiale înainte de retragerea din competiții, în 2021.

În prezent, e căsătorită cu Cristian Chiriță, fost jucător de tenis de masă, alături de care are un copil. Și-a deschis și propria academie de gimnastică artistică alături de partenerul său de viață.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
  1. Nu folosiți cuvinte care să aducă o vătămare morală celorlalte persoane care comentează.
  2. Vă rugăm să faceți referiri doar la articolul în cauză și să nu folosiți un limbaj vulgar sau care să jignească.
  3. Nu sunt permise comentariile discriminatorii.
  4. Pentru protecția dumneavostră nu folosiți în comentarii informații personale.
  5. Daca aveți vreo plângere legată de administrarea siteului vă rugăm să trimiteți un mesaj la adresa de mail: [email protected]