Sezonul regular nu a ajuns nici măcar la jumătate, dar Dumitru Dragomir (80 de ani) a tranșat deja lupta pentru titlu. Trei echipe vor avea cu adevărat șanse de a triumfa, din punctul său de vedere.
În momentul de față, Dinamo conduce clasamentul. Pe poziția a doua se află Rapid, în timp ce ultima treaptă a podiumului este ocupată de Universitatea Craiova.
FCSB, în schimb, s-a îndepărtat de plutonul fruntaș. Aceasta ocupă poziția a zecea, la nu mai puțin de 14 puncte în urma liderului Dinamo.
Potrivit lui Dumitru Dragomir, marea bătălie se va da abia în play-off, iar favoritele vor fi Universitatea Craiova, Rapid și Dinamo. U Cluj ar putea avea, de asemenea, un cuvânt de spus.
„Toate trei meciurile au fost meciuri tari, ale Craiovei, Rapidului și al lui Dinamo. Parcă alergăm mai mult. Se pare că antrenorii noștri de aici au băgat un pic de pregătire când au văzut că Reghecampf a venit de afară și a găsit echipa cu probleme.
Una dintre astea trei va lua titlul, categoric. În luptă directă se câștigă campionatul, nu acum. Când se termină prima parte a campionatului și începe play-off-ul, acolo e joaca. Sunt meciuri de șase puncte acolo. Mă așteptam în lupta asta să fie și U Cluj, i-aș băga și pe ei, că au echipă bună”, a declarat fostul președinte al Ligii Profesioniste, pentru fanatik.ro.
În ceea ce o privește pe FCSB, „Corleone” a lansat un avertisment: un eșec în derby-ul cu Rapid, programat chiar în următoarea etapă, sâmbătă, 24 octombrie, la ora 21:00, pe Arena Națională, i-ar putea nărui șansele de a ocupa un loc de play-off.
Dacă scenariul se va adeveri, Gigi Becali și fanii roș-albaștrilor vor trăi o mare dezamăgire. Ar însemna să evolueze pentru al doilea an consecutiv în partea inferioară a clasamentului.
„La FCSB e greu, nu are echipă deocamdată. Gigi a spus: «Ce să facă și Reghecampf, cu cine să joace? Nu mai am jucători». Ei mai au doar un jucător de valoare, Pădurariu, atât. Nu-i văd la titlu, dar în primele șase aș vedea.
Cu Dinamo au pierdut, acum cu Rapidul. Dacă îi bate și Rapidul, va fi foarte greu să mai prindă și play-off-ul. Se poate să rămână și anul ăsta în afara play-off-ului, pentru că nu au echipă”, a adăugat Dumitru Dragomir.