Incredibil! Ce au putut să fure vandalii din Paris

Vandalii au furat obiecte de colecție semnate de Lionel Messi. Sursa foto: Profimedia 19.10.2026

În weekendul care tocmai a trecut, Parisul a devenit un veritabil câmp de luptă. Marșul de protest la care au participat aproximativ 110.000 de oameni a degenerat, după ce mai mulți indivizi au devenit violenți și au vandalizat tot ce le-a ieșit în cale.

De asemenea, aceștia au jefuit un magazin dedicat fotbalului. Printre obiectele furate s-a numărat și un tricou al Barcelonei purtat de Lionel Messi (39 de ani).

În urma confruntărilor cu forțele de ordine, 2.400 de persoane au ajuns în arest, conform Ministerului de Interne. Aproape 1.000 de jandarmi au fost răniți.

Vandalii din Paris au furat obiecte de colecție cu semnătura lui Lionel Messi

Mașini incendiate, vitrine sparte, cioburi de sticlă și trotuare distruse. Aceasta era imaginea din Piața Republicii (n.r. Place de la Republique), una dintre cele mai cunoscute zone ale capitalei Franței, după manifestațiile de sâmbătă, 17 octombrie.

Oamenii au ieșit în stradă pentru a-și exprima nemulțumirea față de scăderea nivelului de trai și condițiile precare din unitățile de învățământ. Marșul părea inițial să se desfășoare fără probleme, dar anumite grupuri de indivizi care purtau cagule pentru a nu fi recunoscuți au început să vandalizeze străzile și magazinele din jur.

Aceștia au intrat inclusiv într-un muzeu dedicat fotbalului, de unde au furat tricoul înrămat al lui Lionel Messi, din perioada în care evolua pentru Barcelona, dar și banderola de căpitan. Ambele obiecte de colecție sunt extrem de valoroase, mai ales că au și semnătura starului argentinian.

După ce au spart magazinul respectiv, vandalii și-au expus cu mândrie „capturile”. Imaginile revoltătoare au fost publicate pe rețelele de socializare.

 

Vezi această postare pe Instagram

 

O postare distribuită de Daily Mail Sport (@dailymailsport)

„Puricele” și-a petrecut cea mai mare parte a carierei la formația blaugrana, atingând borne impresionante: 35 de trofee cucerite, 778 de meciuri oficiale și 672 de goluri.

Trei antrenori au întocmit rapoarte înainte ca Messi să ajungă la Barcelona. Unul s-a opus transferului

Lionel Messi a făcut pasul spre La Masia, celebra academie a catalanilor, pe când avea doar 13 ani, dar nu toți au avut încredere că va deveni unul dintre cei mai importanți fotbaliști din istorie. Trei antrenori au întocmit rapoarte înainte ca mutarea să se producă.

Doi l-au lăudat, remarcându-i talentul, pe când celălalt s-a opus, motivând că era prea scund pentru a progresa. „Abilități tehnice incontestabile, dar limitarea sa fizică (142 cm) este prea mare și îl împiedică să concureze. Chiar dacă crește, la 150 cm îi va fi foarte dificil să joace în prima ligă de cadeți. Nu cred că ar trebui transferat. Urmăriți-i evoluția și încercați din nou peste câțiva ani”, a scris acesta din urmă.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
  1. Nu folosiți cuvinte care să aducă o vătămare morală celorlalte persoane care comentează.
  2. Vă rugăm să faceți referiri doar la articolul în cauză și să nu folosiți un limbaj vulgar sau care să jignească.
  3. Nu sunt permise comentariile discriminatorii.
  4. Pentru protecția dumneavostră nu folosiți în comentarii informații personale.
  5. Daca aveți vreo plângere legată de administrarea siteului vă rugăm să trimiteți un mesaj la adresa de mail: [email protected]