Tragedie pe stadion! Un militar a murit după ce a căzut de la aproximativ 45 de metri, sub privirile spectatorilor

Clipe groaznice în SUA. Sursa foto: captură ecran / The Sun

O tragedie s-a produs pe un stadion din Statele Unite, după ce un militar a murit chiar sub privirile fanilor prezenți acolo.

Acesta făcea parte din Forțele Aeriene Americane și s-a aruncat de la aproximativ 45 de metri, în timpul unei cascadorii realizate înaintea unui meci de fotbal american, în San Antonio. Patru ofițeri militari au fost implicați în această poveste.

La jumătatea coborârii, militarul a pierdut controlul

Persoana decedată era una dintre cele patru care coborau de pe acoperișul Stadionului Alamodome. La jumătatea procesului, în timp ce aluneca pe frânghie, bărbatul a pierdut controlul, potrivit informațiilor prezentate de The Sun.

În arena de 64.000 de locuri, deschisă oficial în data de 15 mai 1993, au început să se audă țipete, spectatorii văzându-l pe militar prăbușindu-se la pământ. Bineînțeles, cadrele medicale au intrat pe suprafața de joc pentru a-l fixa pe bărbat pe o targă și pentru a-l transporta ulterior la cel mai apropiat spital.

Din păcate, un purtător de cuvânt al Bazei Forțelor Aeriene Nellis, citat de publicația Task and Purpose, a transmis că militarul și-a pierdut viața din cauza rănilor suferite, conform presei britanice.

„Incidentul este în curs de investigare. Mai multe informații vor fi publicate pe măsură ce acestea devin disponibile”, a declarat oficialul american.

  • Peste 20.000 de fani și-au făcut apariția în tribune

Militarul făcea parte din Escadrila 6 de Antrenament de Luptă: „Suntem profund întristați de incidentul care a avut loc la începutul meciului de fotbal”

Victima făcea parte din Escadrila 6 de Antrenament de Luptă, parte din Detașamentul 2 și cu sediul în cadrul Bazei Forțelor Aeriene Nellis, deși Detașamentul 2 operează din Baza Comună San Antonio – Camp Bullis.

  • În Baza Forțelor Aeriene Nellis lucrează aproximativ 12.000 de militari, alături de circa 3.300 de civili și de contractori

Un purtător de cuvânt al Universității Texas din San Antonio a exprimat câteva cuvinte despre tragedie, după cum urmează:

„Suntem profund întristați de incidentul care a avut loc la începutul meciului de fotbal. Gândurile și rugăciunile noastre sunt alături de familia și de colegii militarului.

Recunoaștem că membrii comunității noastre ar putea fi afectați emoțional de acest incident și activăm servicii de bunăstare pentru a sprijini cadrele didactice, personalul și studenții noștri”.

„Meciul a început conform planului la scurt timp după aceea, dar a fost amânat și mai mult de o alarmă de incendiu care s-a dovedit rapid a fi o «alarmă falsă»”, au încheiat jurnaliștii din Marea Britanie

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
  1. Nu folosiți cuvinte care să aducă o vătămare morală celorlalte persoane care comentează.
  2. Vă rugăm să faceți referiri doar la articolul în cauză și să nu folosiți un limbaj vulgar sau care să jignească.
  3. Nu sunt permise comentariile discriminatorii.
  4. Pentru protecția dumneavostră nu folosiți în comentarii informații personale.
  5. Daca aveți vreo plângere legată de administrarea siteului vă rugăm să trimiteți un mesaj la adresa de mail: [email protected]