Cristi Săpunaru (42 de ani), fost fundaș cu peste 200 de meciuri jucate în tricoul Rapidului, a comentat promisiunea lui Laurențiu Reghecampf (51), care vrea să ducă FCSB pe primul loc în Superliga până la finalul anului.
Noul antrenor al roș-albaștrilor și-a început mandatul cu dreptul, după ce la debut a învins-o pe Oțelul Galați, 1-0 în etapa 11.
Rapid București s-a impus și în etapa 12 din Superliga României, scor 2-0 în fața Corvinului Hunedoara, și a ajuns la o serie de cinci victorii consecutive doar în campionat.
Pe de altă parte, Dinamo a câștigat și ea în runda actuală, 2-0 cu FC Botoșani, și asemenea Rapidului a ajuns la cinci succese la rând în Superliga.
Astfel, cele două rivale din Capitală conduc și clasamentul. Dinamo e prima, cu 29 de puncte, în timp ce Rapid e imediat în spate, cu 27 de puncte. Podiumul e completat de campioana Universitatea Craiova, cu 23 de puncte, însă oltenii nu și-au jucat meciul din etapa actuală.
Revenind la Rapid, după ultima victorie din Giulești, Cristi Săpunaru, fost fundaș care a îmbrăcat tricoul vișiniu în peste 200 de meciuri, a fost pus să comenteze, printre altele, promisiunea pe care Reghecampf i-a făcut-o lui Gigi Becali.
Noul antrenor al FCSB a spus că după primele 10 etape va duce echipa pe primul loc. De asemenea, a spus că va câștiga primele 10 meciuri pe banca tehnică a roș-albaștrilor.
În etapa 11, FCSB a învins-o pe Oțelul, 1-0, astfel că Reghecampf mai are 9 partide pentru a-și îndeplini obiectivul, dintre care una în runda actuală, în deplasare cu Voluntari. Mai apoi, în etapa 12, FCSB va primi vizita rivalei Rapid.
Cristi Săpunaru nu vede posibil scenariul prin care FCSB să ajungă lider până la finalul anului, deoarece distanța față de rivalele Rapid și Dinamo e prea mare.
„În 10 meciuri pe primul loc? Păi, echipele din față nu mai joacă? E un derby. Când am promovat noi, FCSB era în top și i-am bătut cu 1-0. Derby-ul e diferit. Nu m-aș mulțumi cu un egal. Nu m-am mulțumit niciodată cu un egal”, a declarat Cristi Săpunaru, la Digi Sport.
FCSB este pe locul 9 în Superliga, cu 15 puncte. Dacă o va bate pe Voluntari, atunci va acumula 18 puncte și se va apropia la 11 puncte de liderul Dinamo și la 9 de Rapid.
Așa cum am menționat mai sus, FCSB a obținut deja o victorie în mandatul lui Reghecampf, iar pe restul de 9 pe care antrenorul a promis să le câștige le are programate în 2026, după cum urmează: