Giovanni a anunțat plecarea fotbalistului de la Dinamo după ce l-a văzut pe Armstrong cum joacă

Adrian Mazilu pleacă de la Dinamo în iarnă. Sursa foto: Sport Pictures

În perioada de mercato a iernii, Adrian Mazilu (21 de ani) va fi nevoit să plece de la Dinamo. Impresarul său, Giovanni Becali (74 de ani), a făcut anunțul, în condițiile în care Danny Armstrong (29 de ani), titularul incontestabil din flancul drept, a avut prestații excelente până acum.

Adus de la Brighton, în vara lui 2025, tânărul crescut de Gică Hagi nu a reușit să se impună în tricoul alb-roșu. Doar 543 de minute a bifat în total, de-a lungul celor 21 de meciuri, contribuind cu un gol și o pasă decisivă.

În schimbul său, „câinii roșii” le-au virat englezilor 400.000 de euro. Trebuie spus și că înțelegerea mai este valabilă trei ani, până în 2029.

Adrian Mazilu pleacă de la Dinamo. Giovanni Becali a făcut anunțul 

Chestionat despre jucătorul pe care îl reprezintă, Giovanni Becali a recunoscut că posibilitatea de a primi mai multe șanse din partea lui Nuno Campos este extrem de mica, ținând cont de evoluțiile rivalului pe post. Se conturează, prin urmare, o plecare în iarnă, cel mai probabil sub formă de împrumut.

„Pe mine m-ar fi bucurat să nu joace atât de bine Armstrong, ca să poată să intre Mazilu, omul meu. Sunt obiectiv. I-am spus lui Cătălin, la cum joacă Armstrong, nu-l poate schimba niciun jucător care poate veni la Dinamo. Omul se dăruiește la antrenamente, a prins dragul fotbalului pe care-l pierduse în Scoția.

E și zgârcit, ca toți scoțienii, asta pentru că nu oferă o greșeală adversarului, ba chiar le vânează, nici arbitrului nu-i oferă o greșeală. Insistă până la un anumit punct, iar apoi se oprește brusc, la limită. Știe să provoace. E un fotbalist calificat din toate punctele de vedere. Bravo lui, știe să provoace. Provocare înseamnă ori un galben, ori un roșu.

A jucat la Kilmarnock, unde a fost și Mihai Popescu. Sunt echipe care cad, intră, dar acum și-a ales o echipă ca lumea, s-a integrat. De ce nu, poate fi și căpitan, dacă pleacă Cîrjan. Dacă Dinamo nu-i prelungește, garantat sunt alte echipe care îl vor lua”, a declarat agentul pentru fanatik.ro.

Cum poate fi revitalizat Mazilu: „Singura oportunitate”

De la startul sezonului, Adrian Mazilu a fost doar pe banca de rezerve și a intrat pe teren în șase meciuri. 160 de minute a primit în total, motiv pentru care Giovanni Becali a decis să-i caute o nouă echipă.

„Mazilu se antrenează, nu e cel pe care-l știm. În iarnă trebuie să căutăm o soluție, trebuie să găsim o posibilitate să joace meci de meci. E singura oportunitate să-l readucem pe acel Mazilu pe care-l știm cu toții. Măcar șase luni să joace, 15-20 de meciuri mereu. Echipa care l-ar lua nu ar face-o ca să-l țină pe bancă”, a explicat impresarul.

La polul opus, Danny Armstrong a devenit aproape imposibil de înlocuit în angrenajul lui Dinamo. Cifrele din această stagiune stau mărturie: 11 apariții, 4 goluri și 10 pase decisive.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
  1. Nu folosiți cuvinte care să aducă o vătămare morală celorlalte persoane care comentează.
  2. Vă rugăm să faceți referiri doar la articolul în cauză și să nu folosiți un limbaj vulgar sau care să jignească.
  3. Nu sunt permise comentariile discriminatorii.
  4. Pentru protecția dumneavostră nu folosiți în comentarii informații personale.
  5. Daca aveți vreo plângere legată de administrarea siteului vă rugăm să trimiteți un mesaj la adresa de mail: [email protected]