De necrezut! Compania lui Elon Musk a prezentat mașina zburătoare: imagini impresionante

Tesla va lansa un model Roadster capabil să zboare pe distanțe scurte. Sursă foto: Profimedia. 16 octombrie 2026

Tesla, cu sprijinul SpaceX, ambele companii ale lui Elon Reeve Musk (55 de ani), unul dintre cei mai bogați oameni ai planetei, tocmai a prezentat prima mașină zburătoare.

Totul s-a întâmplat la Waco, un oraș din comitatul McLennan, Texas, Statele Unite ale Americii, iar evenimentul ar putea reprezenta startul unei noi revoluții.

Tesla a prezentat modelul Roadster care poate zbura pe distanțe scurte. Trimite Elon Musk un nou mesaj lumii?

În timp ce unii spuneau că Tesla s-a prăbușit și își va găsi sfârșitul curând, Elon Musk a pus bazele unor noi proiecte îndrăznețe și în viitorul apropiat promite să revoluționeze piața.

Pentru publicul de masă, Musk și Tesla pregătesc o adevărată lovitură, prin lansarea noului Model 3+, care promite să aibă o autonomie de peste 800 de kilometri.

Practic, frica numărul 1 a celor care s-au ferit de mașinile electrice până în prezent, respectiv să rămână fără baterie în mijlocul drumului, va fi anihilată complet.

Pe de altă parte, Elon Musk pregătește și ceva cu adevărat revoluționar. Este vorba despre o nouă generație de Roadster, mașina cu care a început totul la Tesla.

Potrivit datelor publice, noua generație Tesla Roadster va veni în trei modele, anume Performance, Thrust și Rocket. Primul va putea circula fără probleme pe șosele, însă va fi ceva spectaculos, deoarece promite să accelereze de la 0 la 100 de kilometri pe oră în sub 1.6 secunde.

Al doilea va fi mai degrabă destinat circuitului și profesioniștilor, deoarece va accelera de la 0 la 100 de kilometri la oră în sub 0.9 secunde. Practic, deja vorbim despre oameni care au nevoie de o condiție fizică foarte bună doar pentru a nu leșina la volan sau pe scaunul din dreapta.

Iar piesa de rezistență va fi modelul Rocket, care le va fi destinat exclusiv entuziaștilor și fanilor înrăiți ai brandului.

Ce va face Tesla Roadster Rocket? Ei bine, pe lângă faptul că va accelera de la 0 la 100 de kilometri în sub 0.59 secunde și va prinde o viteză maximă de peste 370 de kilometri la oră (se vorbește chiar și de 616 km/h, ceea ce reprezintă pragul Mach 0.5), Rocket va putea zbura pe distanțe scurte și inclusiv efectua manevre spectaculoase, cum ar fi să se rotească în aer și să aterizeze ulterior tot pe roți.

Sună ca un scenariu SF, dar deja e realitate

Acest lucru este posibil datorită unui sistem de sucțiune și a unor propulsoare perimetrice cu gaz rece pentru deplasare înainte, înălțare și rotație.

Și cel mai tare este faptul că nu e un scenariu SF, ci e deja realitate. Tesla Roadster Rocket a fost deja prezentată de Elon Musk prin intermediul unui eveniment organizat la baza de testare SpaceX din Waco, Texas.

Așa cum se poate vedea în videoclipul de mai jos, mașina zburătoare a fost supusă mai multor teste fără precedent: s-a desprins în aer cu susul în jos, a executat rotații complete, iar apoi s-a redresat cu ajutorul propulsoarelor cu aer comprimat pentru a putea reveni pe asflat în poziție normală, cu cele 4 roți situate în jos.

De asemenea, aceleași manevre au fost efectuate și în timpul unui salt peste mai multe automobile Tesla. Roadster Rocket a revenit pe asflat fără probleme și fără daune de fiecare dată.

„Ei bine, a funcționat”, a scris Elon Musk, pe pagina sa de X, anunțând că în viitorul nu foarte îndepărtat mașinile zburătoare nu vor mai fi ceva științifico-fantastic.

„Se pare că în viitor chiar vom avea mașini zburătoare”, a completat Musk.

Elon Musk nu glumește cu astfel de evenimente

Roadster este mașina cu care Tesla a intrat în atenția publicului larg în urmă cu fix două decenii. Concret, în 2006 au apărut în media primele imagini cu proiectul unei mașini desenate de Musk care promitea să revoluționeze piața.

Doi ani mai târziu, în 2008, Tesla Roadster a fost lansată oficial, însă nu ca o mașină destinată maselor, ci mai degrabă ca o piesă de artă.

Modelul Roadster a fost comercializat de Tesla între 2008 și 2012, pentru ca ulterior, compania lui Elon Musk să țintească o clientelă mai numeroasă.

Tesla a lansat modele destinate șoferilor de masă, însă a avut dificultăți în a deveni o companie cu adevărat profitabilă.

Totul până în 2018, când Elon Musk a organizat un eveniment spectaculos, tot cu Roadster în prim-plan. Pe scurt, a trimis un model Roadster în spațiu, sub forma unei încărcături fictive pentru zborul de testare Falcon Heavy coordonat de Space X.

La bordul Roadster s-a aflat și un manechin, îmbrăcat în astronaut și denumit Starman. Iar atunci, Starman, la bordul Tesla Roadster, a făcut o rotație completă în jurul Soarelui.

Întreg spectacolul a fost mai degrabă un show de marketing fără precedent, iar începând din 2018, Tesla s-a transformat dintr-un start-up cu dificultăți într-un adevărat gigant pe piața auto și o companie tehnologică de un trilion de dolari.

Așadar, evenimentul descris mai sus, cu Roadsterul zburător, ar putea reprezenta un nou mesaj din partea lui Elon Musk că o revoluție e pe punctul de a se produce la nivelul pieței.

„1. A fost o demonstrație de forță inginerească fără valoare comercială directă, dincolo de a pune într-o postură delicată producătorii auto tradiționali. 2. Elon abia așteaptă să unească forțele Tesla și SpaceX”, a remarcat Gene Munster, analist la Deepwater Managemen, citat de finance.yahoo.com.

Producția noilor modele Tesla Roadster este așteptată să își facă debutul nu mai devreme de 2028.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
  1. Nu folosiți cuvinte care să aducă o vătămare morală celorlalte persoane care comentează.
  2. Vă rugăm să faceți referiri doar la articolul în cauză și să nu folosiți un limbaj vulgar sau care să jignească.
  3. Nu sunt permise comentariile discriminatorii.
  4. Pentru protecția dumneavostră nu folosiți în comentarii informații personale.
  5. Daca aveți vreo plângere legată de administrarea siteului vă rugăm să trimiteți un mesaj la adresa de mail: [email protected]