Laurențiu Reghecampf (51 de ani) a provocat primele controverse la FCSB după ce a decis să schimbe ierarhia căpitanilor.
Antrenorul i-a oferit banderola lui Karlo Muhar (30 de ani) în victoria cu Oțelul Galați, scor 1-0, iar ulterior a anunțat că Denis Drăguș (27 de ani) reprezintă principala variantă pentru acest rol.
Alegerile sale au fost criticate de Costel Pantilimon, care consideră că jucătorii cu vechime în vestiar ar fi trebuit să aibă prioritate.
Fostul portar al naționalei României nu înțelege de ce Reghecampf a preferat doi fotbaliști transferați recent, în condițiile în care FCSB are în lot oameni precum Ștefan Târnovanu și Valentin Crețu, care cunosc foarte bine clubul.
În partida cu Oțelul, banderola a ajuns pe brațul lui Karlo Muhar, deși mijlocașul croat fusese transferat cu numai o lună înainte. Decizia l-a surprins pe Pantilimon, care a explicat că un căpitan trebuie să aibă nu doar calități sportive, ci și autoritate construită în interiorul grupului.
„A fost ciudat, abia a ajuns jucătorul ăsta. Să-l pui căpitan înaintea lui Crețu sau Târnovanu, care au ceva ani la echipa asta? Are o oarecare prestanță, dar mie mi se pare… Nu știu care e impactul lor în vestiar.
Dacă mă uit la felul în care apar, aș zice Crețu. Dar eu îl văd pe Târnovanu pentru că e și jucător de echipa națională. Lăsând ultimul sezon la o parte, e un jucător care ți-a adus un impact foarte mare la echipă. E un jucător care are potențial mai mare de a fi vândut și o personalitate diferită față de ceilalți”, a declarat Costel Pantilimon, la Voyo.
Târnovanu se află la FCSB de șase ani și a depășit deja 200 de meciuri pentru roș-albaștri.
Criticile lui Costel Pantilimon nu s-au oprit la Karlo Muhar. Fostul internațional a pus sub semnul întrebării și decizia lui Reghecampf de a-l transforma pe Denis Drăguș în principalul căpitan al echipei.
Drăguș a absentat la victoria cu Oțelul Galați, însă este așteptat să revină pentru partida cu FC Voluntari. Pantilimon susține că oferirea banderolei unui fotbalist nou-venit poate fi dificil de înțeles pentru colegii care se află de mai mulți ani la club.
„Drăguș e un jucător nou venit. Cred că ar fi puțin ciudat ca el să își facă apariția în vestiar cu banderola pe mână când poate mulți nici nu-l cunosc. Logica spune că jucătorii mai vechi, cu prestanță în vestiar, trebuie aleși căpitani de echipă”, a mai spus fostul portar.