În ultima perioadă, tot mai mulți fotbaliști din Spania și nu numai cad pradă hoților de locuințe. Este și cazul lui Antony (26 de ani), jucătorul celor de la Real Betis, care a trecut prin clipe de groază împreună cu familia.
Jefuitorii au pătruns în casa din Sevilla și au sustras mai multe bunuri substanțiale, chiar în timpul meciului cu FC Porto din Liga Campionilor. Incidentul a fost semnalat chiar de el, prin intermediul unei rețelele de socializare.
Incidentul a umbrit prima victorie obținută de andaluzi pe propriul teren, în cea mai importantă competiție intercluburi, după mai bine de două decenii, scor 3-2. Brazilianul contribuise cu o pasă decisivă la una dintre reușite.
Prin intermediul unei rețele de socializare, Antony a povestit cu lux de amănunte ceea ce s-a întâmplat în seara meciului cu campioana Portugaliei. Din fericire, persoanele dragi nu au fost rănite, dar au trăit momente greu de descris în cuvinte.
„Astăzi vreau să împărtășesc o situație foarte tristă și revoltătoare. O noapte care trebuia să fie strălucitoare s-a încheiat cu indignare și frustrare. Este greu de explicat sentimentul că ne-a fost invadat spațiul, că tot ce am construit cu efort și dăruire a fost luat de cineva care nu are habar de bătăliile pe care le ducem pentru a obține fiecare lucru.
Nu pierderile materiale mă revoltă cel mai mult, ci senzația de frică în locul în care ar trebui să ne simțim cu adevărat protejați, privirea plină de nesiguranță a familiei mele. Mai presus de toate acestea, mi-e clar un lucru: niciun bun material nu valorează mai mult decât viața și bunăstarea familiei mele. Tot ceea ce am pierdut putem recâștiga. Continuăm să muncim și ne păstrăm visele rămân, la fel ca dorința de a învinge.
Ceea ce contează cu adevărat este să-mi pot privi familia și să știu că suntem împreună, uniți și suficient de puternici pentru a depăși orice moment dificil. Senzația de nesiguranță și indignare persistă, dar și certitudinea că marea noastră bogăție nu a fost niciodată în obiectele din casă, ci în oamenii care fac din ea un cămin. Până la urmă, cea mai mare realizare a mea va fi întotdeauna familia”, a transmis extrema lui Real Betis.
Deunăzi, mai muți indivizi înarmați au pătruns în locuința lui Peter Gulacsi, portarul maghiar al lui Villareal, care urma să fie titular în partidul cu Napoli din Liga Campionilor. Nu a mai putut, din cauza șocului suferit.
„Patru bărbați cu glugi, înarmați cu pistoale, jefuiesc cabana lui Peter Gulacsi din Puçol în primele ore ale dimineții, familia acestuia fiind înăuntru.
Portarul echipei Villarreal CF se afla acasă cu soția și fiul său când agresorii au intrat prin efracție și au furat obiecte de valoare. Niciunul dintre cei trei nu a suferit răni fizice”, a relatat presa spaniolă.