Cătălin Cîrjan nu este interesat de derby-ul dintre FCSB și Rapid, deși rezultatul partidei ar putea conta în lupta din partea superioară a clasamentului.
Căpitanul lui Dinamo a transmis că nu urmărește meciurile rivalelor și că singura sa preocupare este parcursul propriei echipe, care ocupă primul loc în Superliga după 11 etape.
„Eu nu mă uit la adversarele mele. Nu este un meci interesant pentru mine. Pentru mine e interesant că noi vom juca la Cluj și trebuie să ne concentrăm pe meciul nostru”, a declarat Cătălin Cîrjan.
Dinamo conduce clasamentul, însă Rapid și Universitatea Craiova se mențin aproape, astfel că fiecare etapă poate produce schimbări importante în lupta pentru primele poziții.
Înaintea meciului cu FC Botoșani, programat vineri, 16 octombrie, de la ora 21:00, pe Arena Națională, Cîrjan a explicat că dinamoviștii încearcă să păstreze aceeași abordare indiferent de adversar.
„E foarte important pentru noi să continuăm seria de rezultate pozitive. Am început foarte bine acest campionat, cu 11 etape bune până acum. Nu ne gândim la ce a fost, cel mai important meci este următorul și vrem cele trei puncte. Ei au spus că vor să producă surpriza, dar noi suntem pregătiți pentru ce va fi. Ne-am antrenat foarte bine săptămâna asta. Mister și staff-ul au pregătit foarte bine meciul și la ora partidei vom fi 100%”, a spus Cîrjan.
Fotbalistul consideră că Dinamo a început să fie privită diferit de celelalte echipe, datorită rezultatelor și jocului practicat. Totuși, nu crede că adversarii intră pe teren cu teamă atunci când întâlnesc formația bucureșteană.
„Cu siguranță adversarii ne privesc cu mai mult respect pentru că jucăm foarte bine, suntem pe primul loc și cred că adversarii ne respectă și ne admiră pentru că jucăm fotbal frumos. Nu cred că e vorba de teamă la fotbal”, a continuat căpitanul dinamovist.
„Rapid și Craiova sunt aproape, câștigă și ele, dar încercăm să nu ne uităm prea mult la adversare, să nu punem presiune pe noi. Încercăm să ne facem treaba noastră și să adunăm cât mai multe puncte. Ne-am distanțat, dar campionatul este lung, iar în play-off se înjumătățesc punctele. E devreme să vorbim de titlu”, a explicat Cîrjan.
Dinamo București a dat o adevărată lovitură pe piața transferurilor pe 01 iunie 2024, dată la care clubul din „Ștefan cel Mare” a anunțat oficial transferul mijlocașului român.
Cîrjan a ajuns în tabăra „câinilor roșii” din postura de jucător liber de contract, mutarea fiind realizată după ce contractul cu formația londoneză Arsenal s-a încheiat. Tânărul fotbalist a semnat un contract valabil pe trei sezoane și a preluat direct tricoul cu numărul 10.
Anterior, fusese împrumutat la Rapid, unde nu a reușit să se impună.