Propunerea partidului PSD pentru Ministrul Investițiilor și Proiectelor Europene în Guvernul Luca Niculescu este Mihai Ghigiu.
Fostul șef al Cancelariei Prim-ministrului din mandatul lui Marcel Ciolacu este nominalizarea PSD pentru preluarea portofoliului Investițiilor și Poiectelor Europene. Mihai Ghigiu este deja la a doua nominalizare după ce în Cabinetul Veștea a fost propus ca Ministrul Mediului.
În calitate de șef al Cancelariei premierului Ciolacu a coordonat comitetul de organizare pentru finala Europa League la București.
Alexandru-Mihai Ghigiu este conferențiar universitar doctor la SNSPA. Face parte din cadrul Departamentului de Relații Internaționale și integrare Europeană. Deține un doctorat în științe politice, două masterate la SNSPA. A absolvit Colegiul Național de Apărare și Institutul Diplomatic Român.
Face parte din partidul PSD din 2007. A avut mai multe funcții de execuție și demnitate publică. A ocupat funcția de secretar de stat (Secretariatul General al Guvernului în 2017), dar și cea de președinte al Institutului Național de Administrație (ianuarie 2022 – iulie 2023).
În mandatul premierului Marcel Ciolacu a condus Cancelaria Prim-ministrului. În 2024, a fost ales deputat de București și a preluat Comisia pentru învățământ din Camera Deputaților.
Conform declarației de avere, deputatul Mihai Ghigiu deține două apartamente în Capitală, un teren forestier de 1 hectar în județul Gorj (prin moștenire). Are depozite și conturi curente ce depășesc suma de 140.000 de lei, potrivit declarației de avere publicată în 2022.
Partidul condus de Sorin Grindeanu (52 de ani) a decis pe data de 14 octombrie 2026, în cadrul ședinței Consiliului Politic Național, să facă parte din Guvernul Luca Niculescu (55 de ani), premierul desemnat de președintele Nicușor Dan (56 de ani).
Nu mai puțin de 11 ministere vor fi conduse de social-democrați, iar pe listă este nominalizat Mihai Ghigiu (37 de ani). Urmeză votul de investitură în Parlament, cel mai probabil pe 20 octombrie 2026. La prima nominalizare a lui Mihai Ghigiu pentru Ministrul Mediului, Cabinetul Veștea nu a trecut de vot.
În 2023, Federația Română de Fotbal a depus candidatura pentru organizarea finalei Europa League pentru 2026 sau 2027. Conform unui proiect de hotărâre al Guvernului, s-a înființat un comitet interminesterial care să susțină candidatura Bucureștiului la organizarea finalei competiției europene după mai bine de 15 ani la București.
Doar pentru organizarea unui meci de fotbal de o asemenea amploare au fost cooptați doi miniștri și șase secretari de stat. Mihai Ghigiu a coordonat organizarea finalei Europa League din 2026 sau 2027, dar nu a avut succes.
Organizarea unei finale de Europa League poate atrage zeci de mii de suporteri străini la București, ceea ce ar reprezenta o sumă uriașă de care va beneficia România. De asemenea, țara va avea parte de o mediatizare bună și un capital important de imagine.
Bucureștiul a mai găzduit finala Europa League în 2012, disputată între Atletico Madrid și Athletic Bilbao.
Dosarul de candidatură la organizarea finalei Europa League a fost aprobat de UEFA pentru 2028. Arena Națională va găzdui finala competiției intercluburi. Coordonatorul comitetului de organizare pentru finala Europa League 2028 a fost secretarul de stat Dragoș Mihai Hotea.